După prăbușirea Uniunii Sovietice, Comunitatea Statelor Independente (CSI) a servit drept o platformă prin intermediul căreia Federația Rusă a urmărit menținerea influenței sale asupra fostelor republici sovietice, numite adeseori „vecinătatea apropiată” a Rusiei. Din considerente istorice și geopolitice este lesne de înțeles că acest spațiu a reprezentat mereu o prioritate pentru Moscova, având potențialul de a spori procesul de integrare la nivelul CSI1 și de apropiere a acestora de nucleul comunității, respectiv Federația Rusă. Din aceste considerente, prezența actorilor occidentali în regiune în ultimii ani  a fost tratată cu reticență și uneori cu ostilitate de către Rusia.

Primele semne de nemulțumire ale Rusiei față de inițiativele europene în vecinătatea comună

În anul 2007, la trei ani de la lansarea Politicii Europene de Vecinătate, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, susținea că spațiul CSI se transformă într-o regiune de jocuri geopolitice, care implică instrumente precum „democratoția” (o combinație între democrație și dictatură), însă principalul criteriu folosit pentru măsurarea nivelului de democrație a unei națiuni pare a fi disponibilitatea de a urma politicile altor state 2. În ciuda însușirii acestei ipoteze, în momentul în care anumite state din spațiul ex-sovietic și-au exprimat disponibilitatea de a se alinia politicilor europene, Federația Rusă nu a ezitat să intervină sau să le împiedice în acest proces.

Inițiativa Uniunii Europene (UE) din 2009, Parteneriatul Estic (PaE) nu a fost salutată de liderii ruși. Cu două luni înainte de lansarea proiectului, Serghei Lavrov declara în mod vehement următoarele: noi suntem acuzați că avem sfere de influență, dar ce este Parteneriatul Estic?, dacă nu o încercare de extindere a sferei de influență a UE, inclusiv asupra Belarusului 3. Imediat după lansarea PaE, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Chizhov, susținea în cadrul unui interviu că este important pentru Rusia ca această inițiativă să nu fie direcționată împotriva intereselor Moscovei și să nu îndepărteze, în mod artificial, aceste state de la cooperarea cu Rusia 4. În plus, a întărit ideea că Moscova se împotrivește ca statele CSI să fie puse în fața unei dileme artificiale: fie înainte, către un viitor luminos cu Uniunea Europeană, fie înapoi – cu Rusia 5.

Alternativele Rusiei pentru statele PaE

La un an după lansarea PaE, Lavrov a afirmat că programul UE în care sunt implicate statele CSI ar putea aduce prejudicii Rusiei în relația cu aceste țări, însă momentan nu există motive de îngrijorare 6. Totuși, implementarea inerentă a PaE după conceptul de integrare al UE, cum ar fi încheierea unor acorduri de asociere cu UE, stabilirea unor zone de liber schimb, asigurarea unei interdependențe energetice ar putea fi în detrimentul eforturilor Rusiei de a continua procesul de integrare la nivelul CSI, a Uniunii Vamale, a Comunității Economice Eurasiatice, precum și în raport cu statele PaE 7 . Drept răspuns la acțiunile Uniunii Europene în vecinătatea estică, Federația Rusă s-a ambiționat să grăbească procesul de integrare în spațiul CSI prin realizarea Spațiului Economic Unic în 2012 și a Uniunii Economice Eurasiatice în anul 2015 8.

În aceeași perioadă de timp, la nivelul anului 2011 Serghei Lavrov menționa de importanța folosirii eficiente a setului de instrumente de tip “soft power” în politica externă, susținând că: o cooperare mai strânsă cu instituțiile societății civile, cu comunitatea de experți, mediul de afaceri și mass-media va contribui la consolidarea naturii consensuale a politicii externe a Rusiei și la sporirea eficienței acesteia 9. Astfel, în încercarea de a urma modelul Uniunii Europene, dar și din dorința de a oferi o alternativă atractivă statelor din vecinătatea sa apropiată, Rusia a venit cu o serie de stimuli, respectiv prețuri preferențiale pentru statele care susțin acțiunile Rusiei, aderarea cu ușurință la proiectele sale integraționiste, regim liberalizat de vize, precum și accesul cetățenilor din statele CSI pe piața muncii din Rusia 10.

Configurarea relațiilor de competiție dintre Rusia și UE

În aprilie 2013, cu câteva luni înaintea summit-ului PaE de la Vilnius, unde o parte din statele Parteneriatului Estic urmau să semneze Acordul de Asociere și de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, ministrul de externe rus a fost întrebat dacă această apropiere a statelor CSI de UE se află în conflict cu interesele Rusiei și dacă un astfel de parteneriat ar putea contrabalansa obiectivele CSI, întrebare la care Serghei Lavrov a răspuns în felul următor: politica externă trebuie să fie multivectorială și (…) dacă există proiecte în cadrul Parteneriatului European care să necesite soluții în sectorul economic sau social, atunci Rusia este disponibilă de a se alătura acestora, în formatul de ”trei”: UE, statele Parteneriatului Estic și Rusia 11. Astfel, pentru Federația Rusă cooperarea între UE și fostele republici sovietice nu ar fi reprezentat o amenințare dacă și Moscova ar fi fost inclusă în acest context, formulă care nu a fost agreată de Uniunea Europeană, întrucât s-a urmărit întărirea legăturilor la nivel bilateral și regional între statele partenere PaE și UE.

O altă preocupare a Rusiei față de Parteneriatul Estic ține de unul dintre obiectivele acestui proiect, respectiv diversificarea surselor și resurselor de energie, precum și dezvoltarea unor conducte de gaze naturale care să evite Federația Rusă, în vederea sporirii securității energetice ale statelor partenere dependente de gazele naturale rusești 12. Drept urmare, proiectele energetice alternative susținute de Uniunea Europeană, respectiv gazoductul Nabucco, Coridorul de Gaze Sudic, construirea unor terminale de gaze naturale lichefiate în statele partenere și încurajarea dezvoltării infrastructurii pentru energia regenerabilă au fost percepute de Rusia drept amenințări la adresa propriei securități, întrucât aceste măsuri ar fi dus la slăbirea influenței rusești în vecinătatea sa apropiată. Din aceste considerente, acțiunile Uniunii Europene în vecinătatea comună și apropierea statelor PaE față de UE au determinat Moscova să trateze acest proiect european drept instrumentul de dezvoltare a sferei de influență a UE și de subminare a statutului de lider al Rusiei în regiune.

Aceste îngrijorări s-au intensificat la nivelul anului 2013, când Moscova a realizat că Ucraina, un partener vital al Rusiei în proiectele sale integraționiste urmează să își intensifice relațiile cu UE prin semnarea Acordului de Asociere și de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ALSAC) cu Uniunea Europeană 13 În vederea justificării abordării ostile a Rusiei față de intențiile fostelor republici, cu precădere ale statului ucrainean, de a-și spori relațiile economice și politice cu UE, Serghei Lavrov a declarat că semnarea ALSAC între UE și Ucraina ar putea determina Rusia să se folosească de dreptul său prevăzut în Tratatul Zonei de Liber Schimb al CSI, cel de a-și proteja sectoarele economiei și industriei în cazul unor riscuri 14. Astfel, impactul Acordului de Liber Schimb între UE și Ucraina asupra Uniunii Vamale a fost evaluat ca fiind astfel: Ucraina și-ar deschide piața pentru 85% din bunurile europene, care ar avea ca rezultat aglomerarea pieței ucrainene și, pentru că Ucraina nu ar face față competiției cu produsele europene acestea vor ajunge, în cele din urmă, în străinătate, (…) iar Rusia și Belarus sunt printre cei mai evidenți candidați care ar primi aceste bunuri și ai căror proprie producție ar fi distrusă 15. Prin această afirmație, Serghei Lavrov a redat într-o manieră subiectivă și nerealistă impactul economic al Acordului de Liber Schimb între UE și Ucraina din perspectiva Rusiei, impact care poate fi atribuit și în cazul celorlate state partenere PaE semnatare sau potențial semnatare al ALSAC.

Deteriorarea relațiilor dintre Rusia și UE

Anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia a reprezentat apogeul în relația tensionată dintre UE și Rusia în contextul vecinătății comune. Urmare a acestui eveniment, statele partenere PaE au beneficiat de un sprijin și mai consistent din partea Uniunii Europene, fapt care s-a concretizat prin grăbirea momentului de semnare al Acordului de Asociere și de Liber Schimb între UE – Republica Moldova, UE – Georgia și UE – Ucraina în  anul 2014. Din cauza încălcării de către Rusia a principiilor de drept internațional prin alipirea Crimeei, Uniunea Europeană a pedepsit Federația Rusă prin impunerea de sancțiuni, iar din martie 2015, Consiliul European a condiționat ridicarea sancțiunilor de îndeplinirea de către Rusia a condițiilor prevăzute în acordurile de la Minsk 17.

Urmare a acestor metamorfoze geopolitice, în octombrie 2015, Consiliul Rus de Afaceri Internaționale a prezentat liniile directoare ale politicii externe rusești pentru următorii ani. Una dintre cele mai importante luări de poziție ale Kremlinului se referă la faptul că orice încercare a Occidentului de a penetra spațiul ex-sovietic prin mijloace militare sau economice, va fi percepută de Rusia ca fiind ostilă și disproporționată 18. Dacă în trecut astfel de acțiuni erau diluate de parteneriatul dintre Vest și Rusia, în prezent acestea sunt tratate ca într-un joc de sumă nulă.

Această retrospectivă ne permite să ajungem la concluzia că orice inițiativă de origine europeană, destinată dezvoltării, democratizării și apropierii statelor ex-sovietice de Occident ar fi fost tratată cu reticență și îndârjire de Moscova, întrucât cele mai importante proiecte integraționiste pe care aceasta le promovează, includ statele PaE și au, în cele din urmă, scopul de a contribui la dezvoltarea Rusiei ca putere la nivel mondial, în timp ce o întărire a relațiilor dintre statele din regiune și Occident duce la slăbirea dezideratelor rusești.