Europuls – Centrul de Expertiză Europeană

România ia o direcție greșită în reglementarea serviciilor digitale?

Autori: 
Conf. Univ. Dr. Elena Lazăr, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
Joan Barata, Visiting Professor, School of Law of Porto, Catholic University of Portugal
Av. Dr. Dragoş Ivan, expert afiliat Europuls
În Uniunea Europeană (UE), legea cunoscută sub numele de Legea serviciilor digitale (DSA) a stabilit o serie de norme și principii fundamentale privind furnizarea de servicii digitale și, în special, publicarea și distribuirea de conținut online. Aceasta se concentrează în special pe activitățile platformelor mari și influente (VLOP - very large online platforms), precum Facebook, TikTok, Twitter și YouTube.

DSA stabilește astfel standarde și principii generale aplicabile în toate statele membre ale UE pentru a garanta crearea unei piețe interne în acest domeniu. O caracteristică foarte importantă a DSA este faptul că aceasta acordă o poziție privilegiată utilizatorilor, incluzând noi drepturi extrem de relevante pentru aceștia, corelativ cu obligații pentru platformele online în domenii precum termenii și condițiile, cerințele de transparență, motivarea deciziilor, publicitatea, protecția minorilor, sistemele de gestionare a reclamațiilor și soluționarea extrajudiciară a litigiilor, printre multe altele.

În acest context, autoritățile române au o anumită marjă de manevră pentru a încorpora dispoziții mai specifice aplicabile serviciilor digitale din țară, în special celor furnizate de companii stabilite legal în România. Aceste dispoziții nu pot însă contrazice sau ignora pur și simplu cadrul general al DSA. În plus, pentru companiile care își furnizează serviciile pe toate piețele UE (în special platformele online foarte mari, precum cele menționate în primul paragraf, care nu sunt stabilite în țară), introducerea de către legiuitorii și autoritățile de reglementare românești a unor noi obligații care nu sunt prevăzute de legislația UE ar fi radical incompatibilă cu legislația europeană.

O astfel de abordare ar reprezenta o depășire a competențelor și o fragmentare a pieței interne europene. Această încălcare ar fi deosebit de gravă și în contextul în care ar implica și crearea unor organisme de aplicare paralele sau care se suprapun, ceea ce ar duce la duplicarea reglementării și, implicit, la un conflict de competență cu coordonatorul național al serviciilor digitale deja existent, ANCOM.

Să avem o imagine clară: adoptarea unei astfel de abordări din punct de vedere legal de către autoritățile române nu numai că ar încălca cadrul juridic al UE (declanșând astfel procedurile de încălcare corespunzătoare), dar ar pune în pericol grav poziția și percepția pieței românești drept un mediu sigur și cert din punct de vedere juridic pentru cei interesați să investească în servicii digitale în țară.

Este aproape imposibil să oferim o imagine completă asupra situației și problemelor legate de propunerile legislative aflate în prezent în discuție cu privire la reglementarea platformelor online în România. În orice caz, merită să menționăm două aspecte principale.

În primul rând, proiectul de lege privind vârsta de maturitate online - PL-x 190/2025 prevede impunerea unui sistem național obligatoriu de verificare a vârstei, stipulând că minorii sub 16 ani pot accesa serviciile online și își pot crea conturi personale în nume propriu numai cu acordul verificabil al părinților.

Acest lucru ar obliga toți furnizorii de servicii online, nu doar marile platforme (dacă găzduiesc conținut „restricționat” pentru persoanele sub 16 ani), să instaleze filtre și mecanisme de verificare a identității, impunând efectiv verificarea identității fiecărui utilizator pentru a determina dacă are sub 16 ani. Propunerea prevede, de asemenea, ca minorii sub 16 ani să obțină consimțământul părinților nu numai pentru crearea de conturi, ci și pentru accesarea serviciilor. Totodată, legea impune furnizorilor de servicii obligația draconică de a „eticheta” conținutul în funcție de categorii de vârstă.

Este important de menționat că DSA nu impune adoptarea generală a acestui tip de restricții pentru protecția minorilor, deoarece se acordă o mare flexibilitate furnizorilor care, în orice caz, trebuie să respecte principiile necesității și proporționalității. Verificarea vârstei trebuie astfel considerată un instrument opțional și proporțional de reducere a riscurilor pentru cazuri limitate în care alte măsuri nu sunt eficiente, și nu o cerință generală. Atunci când măsurile de protecție sunt inutile și disproporționate, ele riscă să deschidă ușa încălcării libertăților fundamentale, nu numai pentru minori, ci și pentru adulții care doresc să se angajeze în anumite tipuri de activități online legitime. Cerințele generale de identificare pot contrazice dispozițiile de bază privind confidențialitatea și protecția datelor (incluzând aici dispozițiile Regulamentului European privind Protecția Datelor) și pot pune în pericol implicarea adulților în activități online legitime, creând premisele unui mediu online supravegheat. În plus, propunerile de etichetare menționate în paragraful anterior reprezintă, în practică, impunerea unei obligații generale de monitorizare a conținutului pentru platforme, ceea ce contrazice principiile de bază ale reglementării UE privind platformele și creează o obligație de facto imposibil de îndeplinit pentru companiile private. În acest sens, arătăm că atât articolul 15 din directiva E-commerce, cât și dispozițiile DSA interzic implementarea unui sistem general și permanent de monitorizare. Acest lucru este confirmat și de jurisprudența europeană a CJUE. Astfel, în cauza Sabam/Netlog, instanța europeană a reafirmat necesitatea protejării dreptului la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat la articolul 11 alineatul (1), și a dreptului la protecția datelor cu caracter personal, astfel cum este garantat la articolul 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, arătând că o măsură de supraveghere generală nu poate fi impusă unui furnizor de servicii de rețele sociale pe internet pentru a preveni și a înceta încălcarea drepturilor terților, în special a drepturilor de proprietate intelectuală.

În al doilea rând, proiectul de lege privind limitarea diseminării conținutului ilegal prin intermediul platformelor online foarte mari PL-x nr. 200/2025 - Proiect de Lege privind limitarea propagării prin platforme online foarte mari, a conţinutului ilegal, care incită la ură, sau care pe teme majore de interes naţional, manipulează prin utilizarea maliţioasă a tehnologiei, cu scopul inducerii în eroare a opiniei publice, încearcă să abordeze problemele menționate în titlul său și deja acoperite de mai multe dispoziții incluse în DSA, prin instituirea unei proliferări a organismelor de reglementare dincolo de parametrii legislației UE și prin acordarea de puteri extraordinare organismelor statului pentru a dispune eliminarea conținutului online fără garanții procedurale și de apel adecvate. Toate aceste dispoziții contrazic cadrul instituțional stabilit de DSA și modifică mecanismele existente de evaluare și combatere a conținutului ilegal, deschizând astfel calea către restricții arbitrare ale dreptului la libertatea de exprimare online. În plus, aceste dispoziții vizează în special platformele care nu sunt stabilite legal în România, ci în alte state membre ale UE (în special Irlanda), încălcând astfel așa-numitul principiu al țării de origine, care constituie de altfel un alt pilon fundamental al reglementărilor digitale europene.
Arătăm de asemenea faptul că, deși proiectul de lege se referă mai ales la conținutul ilegal, acesta nu clarifică diferența față de dezinformare, care este mult mai greu de definit, mulțumindu-se la a face referiri la această noțiune atunci când abordează conceptul de conținut cu potențial periculos.

Mai mult, conform acestei propuneri de lege, conținutul ilegal de pe platformele de social media ar urma să fie eliminat în 15 minute, termen total nerealist din punctul nostru de vedere, și în contradicție cu prevederile DSA, neținând cont de realitățile tehnice și juridice. Totodată, nu rezultă din dispozițiile legii dacă ai drept de apel în cazul eliminării conținutului potențial ilegal.

Desigur, nu putem nega, combaterea conținutului ilegal și dăunător online constituie un obiectiv legitim în societățile moderne. Cu toate acestea, ea necesită o înțelegere adecvată a cadrelor deja existente, în special la nivelul UE, și trebuie să fie orientată către adoptarea unor norme suficient de clare, aplicabile, coerente și proporționale. În caz contrar, în loc să rezolve problemele pe care pretind că le abordează, acestea ar afecta grav drepturile digitale ale majorității și ar crea distorsiuni grave în construirea unei piețe interne digitale europene viabile și dinamice.

Există totuși și motive întemeiate pentru a lăuda inițiativa legiuitorului român. În primul rând, trebuie apreciat interesul real pentru siguranța copiilor în mediul online, o temă care ne privește pe toți, nu doar pe părinți sau profesori. Într-o perioadă în care copiii pot descărca o aplicație, discuta cu necunoscuți sau primi reclame personalizate înainte să își dea seama ce înseamnă protecția datelor, o astfel de inițiativă arată o preocupare autentică pentru o societate mai sănătoasă și mai sigură. Existența acestor propuneri legislative are efecte benefice precum: deschiderea unui dialog național despre modul în care copiii noștri folosesc mediul online, dar și despre responsabilitatea platformelor digitale. Discuția nu trebuie purtată doar între instituții, ci și acasă, în școli și în comunități. De exemplu, părinții ar trebui să știe ce înseamnă setările de confidențialitate, profesorii să poată recunoaște semnele dependenței digitale, iar tinerii să înțeleagă că un simplu „click” poate avea consecințe juridice. Este de asemenea benefic ca România să se implice activ în această dezbatere la nivel european, împărtășind propriile experiențe.

Astfel, putem contribui la o cultură europeană a responsabilității digitale, unde fiecare utilizator înțelege implicațiile transferului de date, protecției vieții private, dar și avantajele economice ale serviciilor digitale oferite de marile platforme. Fiecare consumator de social media ar trebui să fie mai conștient de ce reprezintă protecția datelor și a vieții personale, transferul de date, protecția drepturilor fundamentale și beneficiile economice aduse de serviciile digitale oferite de marile platforme. Legiuitorul român a dat dovadă de grijă pentru siguranță, însă această grijă trebuie rafinată. Tehnologia oferă oportunități uriașe, dar și riscuri reale, de la expunerea la conținut dăunător până la fraudă, hărțuire sau manipulare. Înțelept ar fi să adoptăm măsuri proporționale, care să protejeze fără a sufoca dezvoltarea tehnologică, educațională sau profesională. Oportunitățile vin cu riscuri, iar tehnologia cu toate oportunitățile pe care le oferă nu constituie excepție de la această regulă. Din acest motiv înțelept ar fi să promovăm atitudini echilibrate care să rezulte în măsuri proporționale, care să țină cont de riscurile concrete și fără să limiteze oportunitățile de dezvoltare tehnologică, educațională și de comunicare. Suntem într-un context în care există riscuri în mediul online, iar acest lucru nu se datorează marilor platforme, ci celor care intenționează să folosească mediul online pentru a comite infracțiuni.

Legiuitorul român ar trebui să își continue activitatea de grijă pentru siguranța noastră, dar într-un dialog cu societatea civilă și toți și cu platfomele social media. Legiuitorul român beneficiază de o mare putere și poate ajuta prin a crea un cadru legislativ adaptabil vremurilor care vor urma, dezvoltarea coerenței legislative, înțelegerea modului în care are loc traducerea în practică a acestor măsuri complexe, dar și prin punerea accentului pe prevenție, învățare și nu pe sancționare și blocare a accesului la tehnologie vitală pentru viața noastră personală, dar și profesională. În acest sens, suntem de părere că următoarele măsuri ar fi binevenite:

  • Un cadru legislativ adaptabil vremurilor ce vor urma, ce poate fi creat prin introducerea unei prevederi care să presupună introducerea unei obligații pentru ANCOM de a realiza, o dată la cinci ani, o evaluare privind impactul acestor norme asupra libertății de exprimare, protecției minorilor și eficienței mecanismelor de supraveghere. Raportul ar trebui prezentat Parlamentului și publicului larg, urmând ca legea să fie ajustată în funcție de noile riscuri apărute. Un exemplu practic este că în 2020 nimeni nu vorbea despre inteligența artificială generativă, dar în 2025 ea este folosită inclusiv de adolescenți. Fără o evaluare periodică, legea riscă să devină depășită. În plus, la efectuarea evaluării și la propunerea modificărilor ar trebui să se ia considerare pozițiile și constatările Parlamentului României, ale Guvernului, C.S.M, U.N.B.R., Ministerul Afacerilor Interne, ANDPDCA, ANSPDCP, CNA, furnizorilor de platforme online, furnizorilor de motoare de căutare, notificatorilor de încredere, precum și ale altor organisme, organizații, asociații sau surse relevante și acordă o atenție deosebită întreprinderilor mici și mijlocii și poziției noilor concurenți. Trăim într-o comunitate, iar dialogul este essential întrucât de multe ori există tendința de a se exclude participanții noi la dialog și de a privi companiile de social media ca fiind în afara comunității.

  • Coerență legislativă ce presupune unitatea definițiilor. Dacă un părinte raportează un conținut „dăunător” pe o platformă europeană, acesta ar trebui să înțeleagă același lucru indiferent că se află în România, Franța sau Belgia. De exemplu, înlocuirea termenului „adecvarea conținutului” cu „moderarea conținutului” aduce claritate și aliniază terminologia la cea din Regulamentul (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale (DSA). Astfel se evită situațiile în care un conținut interzis în România este permis în alt stat membru, ceea ce poate permite infractorilor să acționeze din afara granițelor.

  • Înțelegerea modului în care are loc traducerea în practică a acestor măsuri complexe se poate realiza prin introducerea unei prevederi care ANCOM va fi încunoștiințată atunci când o instanță națională se pronunță cu privire la o chestiune care face obiectul prezentei legi. De exemplu, dacă un judecător decide că o platformă nu a acționat suficient pentru a proteja un minor, ANCOM ar putea integra concluziile în recomandările sale viitoare. Aceasta ar crea un circuit real al experienței practice între instanțe, autorități și operatori.

  • Punerea accentului pe prevenție, învățare și nu pe sancționarea și blocarea accesului la tehnologie esențială pentru viața noastră personală, dar și profesională. Pentru a obține acest deziderat se poate specifica în lege faptul că un incident raportat, remediat și fără prejudiciu nu constituie o abatere. Spre exemplu proiectul de lege privind limitarea diseminării conținutului ilegal prin intermediul platformelor online foarte mari PL-x nr. 200/2025 permite ca în cazul a 5 abateri, întregul serviciu să fie suspendat, măsură excesivă în anumite situații, din punctul nostru de vedere. În acest sens, daca cineva (o persoană private/utilizator) savarseste o infractiune, în mod intentionat evita măsurile de siguranta, în acest caz apreciem că răspunzător ar trebui să fie ținut cel care a eludat masura, nu platforma, în cazul în care aceasta a acționat diligent pentru a preveni/sancționa astfel de comportament. Accentul poate fi plasat pe dialog, prevenție și remediere, iar deciziile ar trebui întotdeauna fundamentate.

România are ocazia de a fi un model de echilibru între siguranță și libertate, între protecția copiilor și stimularea inovației. Un cadru legislativ flexibil, coerent și orientat spre prevenție nu înseamnă slăbirea controlului, ci întărirea acestuia intr-un mod inteligent, prin adaptare, educație și cooperare. Așa cum îi învățăm pe copii să traverseze strada uitându-se în stânga și în dreapta, tot așa trebuie să-i învățăm să navigheze mediul digital: cu prudență, dar și cu încredere.
Update cookies preferences