Sesiunea plenară a Parlamentului European 15-18 iunie 2026
În perioada 15-18 iunie, Parlamentul European se reunește în sesiune plenară la Strasbourg pentru a dezbate și vota o serie de dosare, printre care acordul comercial UE-SUA, noile reguli privind returnarea migranților și simplificarea anumitor prevederi din Regulamentul privind inteligența artificială, inclusiv interzicerea conținutului de tip „nudifier”. Pe agenda plenului se regăsesc, de asemenea, discuții privind amenințările Rusiei la adresa statelor membre UE precum și relațiile economice UE-China sau situația din Orientul Mijlociu.
Astfel, regăsim pe agenda sesiunii plenare:
Astfel, regăsim pe agenda sesiunii plenare:
- Acțiunile provocatoare ale Rusiei și incursiunile dronelor în România, țările baltice și Finlanda
Dezbaterea are loc pe fondul creșterii incidentelor de securitate din ultima perioadă: incursiuni de drone și încălcări ale spațiului aerian în statele membre de pe flancul estic, inclusiv în România, acțiuni considerate parte a războiului hibrid dus de Rusia împotriva Uniunii și a aliaților săi.
Prin această rezoluție, Parlamentul European solicită o reacție mai fermă și mai coordonată la nivel european, inclusiv consolidarea capacităților de apărare, protejarea infrastructurii critice și întărirea cooperării în domeniul securității aeriene.
În octombrie 2025, Parlamentul European a adoptat deja o rezoluție prin care condamna încălcările spațiului aerian și atacurile hibride atribuite Rusiei, inclusiv incidente care au vizat state precum România sau țările baltice. În acel context, europarlamentarii au cerut dezvoltarea unor măsuri comune de prevenire și contracarare a acestor amenințări, de la monitorizarea și neutralizarea dronelor până la consolidarea cooperării între UE și NATO. Noua rezoluție continuă această linie și încearcă să adapteze răspunsul european la o amenințare perpetuă.
- Pregătirea Consiliului European din 18-19 iunie 2026
Discuțiile vor acoperi situația din Ucraina și evoluțiile din Orientul Mijlociu, precum și pregătirile pentru următorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034. Totodată, vor fi abordate provocările economice globale și impactul acestora asupra competitivității europene, alături de teme privind apărarea și securitatea europeană, gestionarea migrației și combaterea traficului de droguri.
Pe agendă se mai află și Semestrul European, ca instrument de coordonare a politicilor economice și bugetare ale statelor membre.
- Acordul comercial UE-SUA și ajustarea tarifelor vamale
- Simplificarea aplicării normelor privind inteligența artificială
O parte importantă a discuțiilor vizează și consolidarea măsurilor de protecție în mediul digital, inclusiv interzicerea explicită a aplicațiilor de tip „nudifier”, adică cele bazate pe inteligență artificială care generează imagini intime false și fără consimțământ. Modificările nu schimbă arhitectura de bază a Regulamentului privind inteligența artificială, ci urmăresc mai degrabă o aplicare mai coerentă și mai ușor de implementat la nivelul UE.
- Protejarea siguranței și a sănătății mintale a copiilor în mediul online
La nivelul Uniunii Europene, cadrul legal existent include deja Regulamentul privind serviciile digitale (DSA), care impune platformelor obligații sporite privind protecția minorilor, transparența algoritmilor și reducerea conținutului ilegal sau dăunător. În plus, Comisia a lansat în ultimii ani ghiduri și inițiative privind siguranța online a copiilor și a promovat aplicarea mai strictă a regulilor împotriva practicilor de tip design adictiv sau publicitate direcționată către minori, inclusiv prin pornirea de anchete sau aplicarea amenzilor pentru rețele.
În paralel, mai multe state membre au început să pregătească propriile reguli privind accesul copiilor la rețelele sociale și verificarea vârstei, precum Grecia, Spania, Franța precum și România, având în dezbatere parlamentară mai multe inițiative privind așa-numitul „majorat digital”.
- Situația din Orientul Mijlociu și reducerea tensiunilor militare
Contextul este influențat și de anunțul unui acord provizoriu între Iran și Statele Unite, care a contribuit la reducerea temporară a tensiunilor, însă fără a elimina complet riscurile de escaladare în regiune.
- Un sistem comun de returnare a resortisanților țărilor terțe cu ședere ilegală în Uniune
- Independența economică a Europei
Parlamentul European analizează necesitatea unei politici industriale mai puternice, orientată către susținerea producției interne, dezvoltarea tehnologiilor strategice și consolidarea competitivității economiei europene. Dezbaterea urmărește să definească mai clar rolul Uniunii în economia globală, inclusiv prin diversificarea parteneriatelor comerciale. Accentul este pus pe ideea că autonomia economică nu înseamnă izolare, ci o capacitate mai mare de acțiune și reziliență, care să permită Uniunii să răspundă mai eficient la crize.
- Suveranitatea digitală și reziliența Europei
- Extinderea UE în Balcanii de Vest
Dezbaterea va evidenția diferențele dintre state: pe de o parte, Muntenegru și Albania, care avansează mai rapid în negocieri, și, pe de altă parte, țări precum Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina și Kosovo, unde procesul este încetinit de blocaje politice, reforme insuficiente sau tensiuni interne. În centrul discuțiilor se vor afla teme recurente pentru toate statele candidate, precum statul de drept, independența justiției, lupta împotriva corupției și funcționarea instituțiilor democratice, dar și capacitatea de implementare reală a reformelor, nu doar adoptarea acestora la nivel legislativ.
Totodată, europarlamentarii vor sublinia dimensiunea geopolitică a extinderii, într-un context internațional marcat de instabilitate și competiție strategică, în care integrarea Balcanilor de Vest este văzută ca un instrument esențial pentru securitatea și stabilitatea Europei.
Dezbaterea va pune accent și pe nevoia menținerii meritocrației procesului de aderare, atât prin rezultate concrete din partea țărilor candidate, cât și printr-un angajament clar al Uniunii de a avansa extinderea atunci când condițiile sunt îndeplinite.
