Europuls – Center for European Expertise

G4Media, Europuls și AIJR lansează „Gen Anti-Fake”, un proiect dedicat combaterii dezinformării în rândul tinerilor / Eveniment cu participare gratuită pe 6 octombrie

G4Media, Europuls și Asociația Alianța Internațională a Jurnaliștilor Români (AIJR) lansează proiectul „Sub lupa: Conspirațiile demontate de tineri. Implicare pentru combaterea dezinformărilor anti-democratice / Gen Anti-Fake”, o inițiativă care urmărește dezvoltarea gândirii critice și implicarea tinerilor în identificarea și combaterea dezinformării, a știrilor false și a teoriilor conspirației.

Evenimentul de lansare va avea loc marți, 6 octombrie, începând cu ora 16:00, în Sala Senatului din sediul Rectoratului Universității din București, Șoseaua Panduri nr. 90. Între orele 17:00 și 19:00 va avea loc sesiunea „DISINFO Talks”, iar evenimentul se va încheia cu o sesiune de networking.

Participarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii prealabile, folosind acest formular.

Din partea organizatorilor vor lua cuvântul în cadrul evenimentului:
  • Cristian Pantazi – Director Editorial, G4Media
  • Francesca Cristea – Head of Policy, Europuls
  • Cătălin Gomboș – Redactor Șef, Veridica

Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 24 de luni, între 1 septembrie 2026 și 31 august 2028, și vizează în special tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani. Inițiatorii își propun să îi implice activ în identificarea informațiilor false și în promovarea informațiilor verificate în propriile comunități, atât în mediul urban, cât și în orașe mici și comunități rurale.

  • Securitatea, nostalgia comunismului și euroscepticismul, printre temele proiectului
Conferința „Gen Anti-Fake” va aborda o serie de teme în jurul cărora circulă frecvent narațiuni dezinformatoare și teorii ale conspirației. Printre acestea se numără securitatea și apărarea, nostalgia comunismului și euroscepticismul.

Proiectul urmărește dezvoltarea competențelor de gândire critică și fact-checking în rândul tinerilor, dar și formarea unei comunități capabile să identifice și să combată dezinformarea la nivel local.

În cadrul proiectului vor fi organizate 10 workshopuri pentru tineri, în trei comunități rurale, trei orașe mici și patru orașe mari din România. Organizatorii estimează participarea a cel puțin 200 de tineri la aceste activități.

Un alt obiectiv este crearea unei rețele „Gen Anti-Fake”, formată din cel puțin 50 de tineri care să se implice în activități de informare și combatere a dezinformării.

  • Consultări privind politicile publice și legislația din mediul online
Proiectul include și o componentă de dialog cu actori instituționali și alți stakeholderi, precum și elaborarea unor recomandări de politici publice.

Un domeniu urmărit va fi cadrul legislativ referitor la protecția minorilor în mediul online și dezbaterile privind conceptul de „majorat online”. Organizatorii își propun să monitorizeze evoluțiile legislative și să contribuie la dezbaterea publică pe aceste teme.

Printre rezultatele așteptate se numără și realizarea a cel puțin trei ediții ale „Buletinului de dezinformări”, care va reuni informații și analize privind narațiunile false și mecanismele de manipulare.

Proiectul este finanțat prin Programul de Implicare Civică, sprijinit de Contribuția Elvețiană cu scopul de a reduce disparitățile economice și sociale în UE.

Conținutul acestui material nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Elveției.

Programul de Implicare Civică : www.elvetiaromania.ro 
Facebook: https://www.facebook.com/elvetiaromania
Instagram: https://www.instagram.com/elvetiaromania/
Update cookies preferences