Europuls – Center for European Expertise

(II) Unde am redus din ambiții?

Acum 4 ani, pe 29 octombrie 2021, România primea vestea că Planul Național de Redresare și Reziliență primește undă verde: 518 ținte și jaloane (224 pe reforme și 294 pe investiții) asumate de Guvernul României de la acea vreme pentru a primi 13,5 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi. Azi, la 300 de zile distanță de încheierea PNRR, am tras linie și am constatat că am îndeplinit 27% din ținte și jaloane și am atras aproape 11 miliarde de euro. Astfel, au avut loc discuții cu Comisia Europeană pentru un PNRR revizuit, adică simplificat și mai pragmatic în vederea apropierii termenului de finalizare al acestui mecanism.

Noul PNRR al României are un nou total de 21,5 miliarde de euro, propunându-ne să atragem integral cele 13,5 miliarde de euro granturi, însă renunțând la 7 miliarde de euro împrumuturi.

Practic, într-un an România trebuie să atragă fonduri din PNRR cât am atras în 4. Cum primim fondurile? 
147 de măsuri au fost în total modificate în acest PNRR revizuit, în acest capitol le prezentăm pe cele 68 diminuate. De la numărul de spitale, creșe, școli de educație și formare profesională sau km de piste de biciclete, fiecare din cele 16 componente ale PNRR au fost modificate, iar noi vă oferim o trecere în revistă a fiecărei ținte și jalon modificate.

Un prim exemplu este investiția 1 (Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie) din cadrul Componentei 13 - Reforme sociale, diminuată din cauza creșterii prețurilor:
S-a eliminat: Se realizează o cartografiere a serviciilor și a infrastructurii disponibile pentru copiii expuși riscului de separare de familie, în special în comunitățile vulnerabile.
S-a modificat: Licențierea a 145 de centre de zi (în loc de intrarea în funcțiune a unei rețele de 150 de centre de zi), dintre care cel puțin 10 % să se afle în comunitățile cu o populație romă semnificativă, pentru a preveni separarea copiilor de familie.

Apoi, 5 măsuri s-au modificat sau au fost extinse ca termen din cauza perturbărilor în lanțurile de aprovizionare:

Componenta 6 - Energie

Investiția 4 (Lanț industrial de producție și/sau reciclare a bateriilor, a celulelor și panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare) și noi capacități de stocare a energiei electrice) viza inițial 5 ținte și jaloane.
S-au eliminat: semnarea contractelor pentru investițiile în lanțul valoric al bateriilor și în lanțul valoric fotovoltaic; semnarea contractelor pentru dezvoltarea unei capacități de stocare a bateriilor de cel puțin 240 MW; darea în funcțiune a unor capacități de fabricare și de asamblare a bateriilor cu o capacitate totală de cel puțin 2 GW pe an; darea în funcțiune a producției de celule și panouri fotovoltaice cu o capacitate totală de cel puțin 200 MW pe an.
A rămas ținta legată de darea în funcțiune a unei capacități de stocare a energiei electrice de cel puțin 240 MW, însă darea în funcțiune s-a înlocuit cu certificate de acceptare care să ateste instalarea unei capacități de stocare a energiei electrice de cel puțin 240 MW, completate de un certificat de conformitate care să ateste că instalația este pregătită pentru conectarea la rețea și de un acord juridic obligatoriu pentru conectarea instalației la rețeaua de transport sau distribuție a energiei electrice înainte de 31 august 2026.

Componenta 15 - Educație

3 investiții și-au extins termenele după cum urmează:

Investiția 9 viza asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ următoare, până la finalul anului 2024 - începutul anului 2025: 4 300 de școli cu noi resurse tehnologice pentru laboratoarele informatice, 3 600 de școli cu infrastructură și echipamente tehnologice noi, achiziționarea a cel puțin 1 100 de laboratoare inteligente. Termenul a fost extins, iar acum investiția vizează transmiterea de certificate care atestă livrarea și punerea în funcțiune a echipamentelor către școli și instituțiile de învățământ extracurricular de mai sus.

Investiția 11 viza asigurarea dotărilor cu mobilier pentru 75 000 de săli de clasă preuniversitare și echiparea a 10 000 de laboratoare de știință și cabinete școlare până în vara anului 2024. Termenul a fost extins, iar acum investiția vizează transmiterea de certificate care atestă livrarea și punerea în funcțiune a mobilierului, materialelor și echipamentelor didactice pentru dotarea a 85 000 de săli de clasă și laboratoare științifice/cabinetele școlare ale instituțiilor de învățământ.

Investiția 16 viza digitalizarea a 60 de universități prin finanțarea unor măsuri integrate menite să îmbunătățească infrastructura digitală și să dezvolte competențele studenților și ale cadrelor didactice universitare până la finalul anului 2025. Termenul a fost extins, iar acum investiția vizează transmiterea de certificatele care atestă livrarea infrastructurii digitale pentru 60 de universități, precum și transmiterea de certificate de participare la programul de îmbunătățire a competențelor digitale și o listă centralizată a participanților care să dovedească realizarea investițiilor în competențele digitale ale membrilor comunității academice.

Componenta 16 - REPowerEU

Investiția 5 se referă la digitalizarea, eficiența și modernizarea rețelei naționale de transport al energiei electrice și consta, inițial, în 3 subinvestiții:

- Obținerea unei reduceri de cel puțin 50 % a consumului propriu de energie electrică al Transelectrica în 29 de substații, comparativ cu 2022, prin instalarea de sisteme de panouri solare neconectate la rețea în același loc cu unitățile de stocare a energiei electrice în substațiile electrice în întreaga rețea de transport al energiei electrice. Implementarea acestei subinvestiții se va finaliza până la 30 iunie 2026.
- Noi soluții și echipamente digitale pentru a reduce cu 50 % numărul mediu de ore de intervenție în rețeaua de transport al energiei electrice comparativ cu 2022 și pentru a facilita conectarea la rețea a noilor instalații de energie din surse regenerabile. Implementarea acestei subinvestiții se va finaliza până la 31 decembrie 2025.
- Obținerea rezilienței cibernetice a rețelei de sisteme de transport al energiei electrice prin modernizarea gestionării securității rețelei (echipamente și software). Implementarea acestei subinvestiții se va finaliza până la 31 martie 2026.

Termenele au fost extinse la fiecare, iar acum investiția prevede:
- Instalarea de panouri solare fotovoltaice cu o capacitate de 11,25 MW și o capacitate de stocare a energiei de 5 MW (în 29 de stații electrice), însoțite de un raport independent al unui expert care să certifice o reducere estimată de 50 % a consumului anual de energie electrică față de nivelul de referință din 2022.
- Un raport al unui expert independent va certifica reducerea duratei medii a intervențiilor pe rețeaua OTS, completat cu certificate de livrare și instalare a următoarelor echipamente: (i) echipamente pentru întreținerea liniilor de transport și a stațiilor electrice (inclusiv, printre altele, dar fără a se limita la dispozitive de măsurare și control al liniilor electrice, transformatoare, izolații, împământări electrice și platforme mobile de lucru la înălțime și macarale) și (ii) software pentru digitalizarea serviciilor de întreținere (inclusiv SCADA). De regulă, toate vehiculele trebuie să fie cu emisii zero. Cu toate acestea, în cazul în care tehnologia cu emisii zero nu este disponibilă pentru o anumită categorie, se utilizează numai cea mai bună tehnologie disponibilă cu emisii reduse.
- Un raport independent realizat de un expert va certifica configurarea centrului de date, completat cu certificate de livrare și instalare a echipamentelor și software-ului (inclusiv, printre altele: servere, routere, firewall-uri, containere de alimentare), analiza traficului de rețea (inclusiv , printre altele, analizorul de trafic L2-7; patru porturi SFP; transceivere SFP multimod și SFP monomod) și securitatea rețelei (inclusiv, printre altele, firewall-uri, comutatoare PoE, routere de distribuție).

Încă 62 de măsuri au fost modificate fiindcă nu mai pot fi parțial realizate din cauza unor întârzieri semnificative în implementare sau nu a existat suficientă cerere pentru ele.

Componenta 1 - Managementul apei

Reforma 2 viza ca, până în toamna 2024 să se realizeze reconfigurarea actualului mecanism economic al Administrației Naționale Apele Române (ANAR) în vederea asigurării modernizării și întreținerii sistemului național de gospodărire a apelor, precum și a implementării corespunzătoare a Directivei-cadru privind apa și a Directivei privind inundațiile. Implementarea celor 2 directive a fost eliminată, iar noul mecanism se va construi pe baza unor studii realizate pentru cele 11 bazine hidrografice din România, publicate pe un site web. Pe baza studiilor, vor intra în vigoare modificări legislative pentru a reglementa noul mecanism economic pentru resursele de apă din România. Noul mecanism va spori corelația dintre sistemul de venituri din apă reglementat de ANAR și costurile pentru fiecare categorie de utilizatori de apă pe care ANAR îi aprovizionează.

Investiția 1 se referă la extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2 000 de locuitori. Inițial erau prevăzuți să fie construiți 319 de km de rețele de distribuție a apei până în toamna lui 2024, și în total, 1282 km de rețele de distribuție să fie construiți până în vara lui 2026. De asemenea, cel puțin 239 km de rețele de canalizare trebuiau construiți în aglomerări mai mari de 2000 de locuitori până în toamna lui 2024, și în total 2003 km de rețele de canalizare finalizați până în 2026. În PNRR-ul revizuit, trebuie finalizați 288,3 km de rețele de distribuție și 975 km de rețele de canalizare în aglomerări mai mari de 2000 de locuitori.

Investiția 2 se referă la colectarea apelor uzate în aglomerări mai mici de 2 000 de locuitori. Până la finalul anului 2023 trebuiau construite 1000 de sisteme, cu un total de 12900 de sisteme finalizate până în vara lui 2026. De asemenea, 80 de km de rețele de canalizare trebuiau construiți până în vara lui 2024, cu un total de 320 de km finalizați până în vara lui 2026. În PNRR-ul revizuit, trebuie finalizate 9545 de sisteme și 88,7 de km de rețele de canalizare.

Investiția 4 vizează adaptarea la schimbările climatice prin automatizarea și digitalizarea echipamentelor de evacuare și stocare a apei la acumulări existente pentru asigurarea debitului ecologic și creșterea siguranței alimentării cu apă a populației și reducerea riscului la inundații. Această investiție prevedea reabilitarea a 408 de km de linii de apărare existente în conformitate cu Directiva privind inundațiile și cu Strategia Națională pentru Managementul Riscului la Inundații, precum și reabilitarea acumulărilor existente care riscă să se prăbușească (13 baraje existente și 13 poldere de prevenire a inundațiilor de pe liniile de apărare împotriva inundațiilor existente). În PNRR-ul revizuit, România își propune să reabiliteze barajul Leșu și polderul Sălard.

Investiția 5 se referă la dotarea adecvată a 11 administrații bazinale pentru monitorizarea infrastructurii, prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, până la finalul anului 2024. PNRR-ul revizuit adus modificări la tipul dotărilor: utilaje pentru acces și intervenție în teren accidentat, șenilate amfibii pentru acces și transportul sacilor/digurilor mobile în zone greu accesibile. Pentru a se asigura conformitatea cu Orientările tehnice DNSH (2021/C 58/01), eventualele vehicule care vor fi achiziționate vor trebui să reprezinte cea mai bună tehnologie disponibilă din punct de vedere al mediului; drone dotate cu senzori LIDAR/FLIR/ fotogrametrie; tehnologii geoelectrorezistive/georadar pentru corpurile digurilor; infrastructură hardware și software pentru analiza datelor și stocarea datelor colectate de echipamentele menționate mai sus, pentru a sprijini și a îmbunătăți prevenirea inundațiilor și răspunsul situații de urgență.

Componenta 2 - Păduri și protecția biodiversității

Investiția 1 - Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane își propunea ca, la finalul PNRR, România să aibă un total de 26 760 ha de suprafețe noi împădurite sau reîmpădurite și un total de 3 150 000 m2 de noi zone de păduri urbane create. Acum, ne propunem 18 000 ha de suprafețe noi împădurite sau reîmpădurite și 200 000 m2 de noi zone de păduri urbane create.

Investiția 2 - Dezvoltarea de capacități moderne de producere a materialului forestier de reproducere presupunea cel puțin 90 de pepiniere noi și renovate până în toamna lui 2024. Acum ne propunem ca, până la finalul PNRR, să construim sau să reabilităm cele 90 de pepiniere.

Investiția 3 - Actualizarea planurilor de management aprobate și identificarea zonelor potențiale de protecție strictă în habitate naturale terestre și marine în vederea punerii în aplicare a Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030. Această investiție presupunea 2 elemente:
- actualizarea și revizuirea a cel puțin 250 de planuri de management pentru ariile naturale protejate - eliminată din PNRR-ul revizuit.
- În ceea ce privește zonele de protecție strictă, două acte normative vor fi adoptate și vor intra în vigoare: (1) actul normativ pentru desemnarea zonelor de protecție strictă identificate în zonele protejate Natura 2000 cu planuri de management existente sau care includ păduri primare și seculare (până la 31 decembrie 2023) și (2) actul normativ pentru desemnarea zonelor de protecție strictă identificate în zonele protejate Natura 2000 fără planuri de management existente și în alte zone (până la 31 decembrie 2025).

Investiția 4 - Investiții integrate de reconstrucție ecologică a habitatelor și conservarea speciilor aferente pajiștilor, zonelor acvatice și dependente de apă ce includ:
- Refacerea conectivității a 1 700 ha de habitate ripariene pentru a restabili conectivitatea cursurilor de apă și a contribui la refacerea conectivității laterale a habitatelor și speciilor acvatice și dependente de apă, în conformitate cu planurile de management aplicabile ariilor naturale protejate. - eliminată din PNRR-ul revizuit.
- Refacerea din punct de vedere ecologic a cel puțin 2 800 ha de habitate de pajiști în ariile naturale protejate. - eliminată din PNRR-ul revizuit.
- Reducerea eutrofizării și menținerea diversității biologice în lacurile din Delta Dunării prin lucrări de îndepărtare a plantelor acvatice din cel puțin 100 ha de suprafețe de lacuri. - eliminată din PNRR-ul revizuit.
- Dezvoltarea unui sistem de monitorizare a sturionilor sălbatici de-a lungul Dunării de Jos (1 500 km), coroborat cu IA, în vederea combaterii braconajului. Ca urmare a acestei subinvestiții, o rețea de monitorizare, comunicare și transmitere de date privind sturionii sălbatici va fi operaționalizată.
- Modernizarea infrastructurii publice de acces și vizitare a Deltei Dunării pentru reducerea presiunii turismului asupra habitatelor și speciilor. Ca urmare a acestei subinvestiții, vor fi construite 10 centre de vizitare, cu scopul de a reduce presiunea turismului asupra habitatelor prin difuzarea și monitorizarea fluxurilor de turiști către o rețea formată din 10 centre de vizitare cărora le sunt asociate 40 de puncte de observație corespunzător amenajate și dotate pentru necesitățile tuturor categoriilor de vizitatori. - eliminată din PNRR-ul revizuit.

Componenta 3 - Managementul deșeurilor

Investiția 1 - Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune prin:
înființarea și punerea în funcțiune a 565 de centre de colectare cu aport voluntar care să asigure colectarea separată a deșeurilor menajere pentru o serie de fluxuri de deșeuri - vom realiza 300 de centre conform PNRR-ului revizuit.
înființarea a 13 752 de insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor la nivel local - vom realiza 5000 conform PNRR-ului revizuit.
centre integrate de colectare a deșeurilor puse în funcțiune în 14 aglomerări urbane. - vom construi 3 centre conform PNRR-ului revizuit.
construirea a 26 de instalații de reciclare a deșeurilor în vederea atingerii țintelor de reciclare din pachetul economiei circulare. - vom construi 9 instalații conform PNRR-ului revizuit.

Investiția 2 - Dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole compostabile prin instituirea și punerea în funcțiune a 254 de sisteme integrate de colectare a deșeurilor agricole compostabile. - vom realiza 50 de sisteme conform PNRR-ului revizuit.

Investiția 3 - Dezvoltarea capacităților instituționale de monitorizare publică și control pentru gestionarea deșeurilor și prevenirea poluării prin:
- Dotarea a 43 de comisariate județene ale Gărzii Naționale de Mediu cu echipamente digitale (sistem TIC, sisteme de scanare a camioanelor, camere video de bord și camere video purtate pe corp, vehicule aeriene fără pilot) pentru activitățile de monitorizare și control al gestionării deșeurilor (până la 31 decembrie 2024). Drept rezultat, 400 de misiuni de control vor fi efectuate de comisariatele Gărzii Naționale de Mediu cu ajutorul noilor echipamente digitale, până la 31 decembrie 2025. - se păstrează în PNRR revizuit
- Achiziționarea și operaționalizarea a 384 de echipamente de monitorizare a calității aerului, radioactivității și zgomotului pentru Agenția Națională de Protecția Mediului pentru a asigura colectarea, transmiterea, stocarea și realizarea raportărilor concentrațiilor de poluanți în mediul înconjurător (până la 30 iunie 2025). - se elimină din PNRR revizuit

Componenta 4 - Transport sustenabil

Investiția 1 - Modernizarea și reînnoirea a 2742 km de infrastructură feroviară:

- 316 km prin modernizarea, electrificarea liniilor de cale ferată ERTMS pe tronsonul Arad – Timișoara – Caransebeș și Cluj-Napoca – Episcopia Bihor.
- 198 km din investițiile de reînnoire pe liniile București – Pitești (includere în TEN-T) și 65 km din Reșița – Voiteni (legătură cu coridorul rețelei centrale TEN-T).
- 2163 km din proiecte de tip „quick wins” pentru eliminarea restricțiilor și a limitărilor de viteză pe următoarele tronsoane: București – Craiova; Arad – Oradea; Sibiu – Copșa Mică; Oradea – Satu Mare – Halmeu; Apahida – Dej – Baia Mare – Satu Mare; Dej – Beclean – Ilva Mică; Adjud – Siculeni; Filiași – Tg. Jiu – Petroșani – Simeria; Pitești – Slatina – Craiova; Coșlariu – Teiuș – Cluj-Napoca; Tecuci – Bârlad – Vaslui – Iași.

În PNRR-ul revizuit, ne propunem să finalizăm 1886 de kilometri de infrastructură feroviară: 163 km linii modernizate și 1723 km pentru proiectele de tip „quick wins”.

Investiția 2 - Material rulant feroviar: 20 EMU (rame electrice – REIR-Electric InterRegio – trenuri de lung parcurs, cu 6 unități), 12 HEMU (rame electrice cu hidrogen, cu 3+1 unități); 55 de locomotive electrice modernizate capabile de viteză 160 km/oră și tractare de trenuri de până la 16 vagoane; 16 locomotive electrice noi cu 4 osii cu sistem ERTMS capabile de viteză 160 km/oră și tractare de trenuri de până la 16 vagoane; 20 de locomotive de manevră modernizate prin conversia de la diesel la electric și plug-in; 139 de vagoane modernizate (30 de vagoane de dormit, cușete, vagoane restaurante și bistro și 109 vagoane de clasă pentru trenurile InterCity, InterRegio și Regio). În PNRR-ul revizuit, am rămas cu 36 de locomotive electrice, 20 de locomotive de manevră modernizate prin conversia de la diesel la electric și plug-in, 87 vagoane modernizate.

Investiția 3 - Dezvoltarea infrastructurii rutiere durabile aferente rețelei TEN-T, taxarea drumurilor, managementul traficului și siguranța rutieră prevedea:
1. 429 de km noi de autostradă - să ajungem la 1339 de km de autostradă la nivel național (față de 910 câți aveam în 2020) prin lucrări pe secțiunile de autostradă din rețeaua TEN-T: A7 – Ploiești-Pașcani (319 km); A8 – Târgu-Mureș-Miercurea Nirajului și Leghin-Târgu Neamț (Moțca) (59 km); A1 – Marginea-Holdea (9 km); A3 – Nădășelu-Poarta Sălajului (42 km). În PNRR-ul revizuit, am rămas cu A7-Mircesti-Pașcani (30 km) și A1 - Marginea-Holdea (9km) și am adăugat încă 2 tronsoane la A7: Focșani – Bacău (95,9 km) și Bacău – Mircești (49,29km).
 
2. Numărul de puncte de reîncărcare electrică în spațiile construite pe noua infrastructură rutieră: 264 (în medie, 5 puncte de reîncărcare/stație în 52 de stații de reîncărcare).

3. Sistemul inteligent de transport (STI): 429 km de autostrăzi echipate cu noile STI în conformitate cu reglementările relevante.
 
4. Perdele forestiere: 625 ha de arbori pentru principiul de „a nu prejudicia în mod semnificativ” pentru această măsură, reduși în noul PNRR revizuit la 231 ha.
 
5. Locuri de parcare sigure si securizate de-a lungul autostrăzilor: 18.

6. Eliminarea a 129 puncte negre/hotspoturi în materie de siguranță rutieră, reduse în PNRR-ul revizuit la 91.

Componenta 5 - Valul renovării

Investiția 1 - Instituirea unui fond pentru Valul renovării care să finanțeze lucrări de îmbunătățire a eficienței energetice a fondului construit existent prevedea:
- Schemă națională de sprijin pentru renovarea și renovarea integrată energetică și din punctul de vedere al eficienței (consolidare seismică și eficiență energetică) a cel puțin 3,2 milioane m² de clădiri rezidențiale multifamiliale. Schema era finanțabilă prin împrumuturi. În PNRR revizuit au rămas 1 milion m² finanțabili prin împrumuturi, iar 2,1 milioane m² devin finanțabili prin granturi.
- Schemă națională de sprijin pentru renovarea și renovarea integrată în scopul asigurării eficienței energetice (consolidare seismică și eficiență energetică) a cel puțin 1,8 milioane m² de clădiri publice. Schema era finanțabilă prin împrumuturi. În PNRR revizuit au rămas 295 456 m² finanțabili prin împrumuturi, iar 1 milion m² devin finanțabili prin granturi.

În plus, în PNRR revizuit s-a mai adăugat instalarea a 1000 de puncte de încărcare pentru vehiculele electrice.

Investiția 2 - Realizarea și publicarea Registrului național al clădirilor avea termen finalul anului 2024, iar în PNRR-ul revizuit acesta a fost extins. Sistemul informatic al registrului va conține o bază de date georeferențiată a clădirilor publice și private, care va fi complementară geoportalului INSPIRE, corelată și interoperabilă cu bazele de date urbane de la nivel local și cu alte sisteme și registre naționale. Pașaportul energetic al clădirilor va face parte din logbook și va conține în format digital toate informațiile legate de intervențiile legate de energie. Logbook-urile vor face parte din Registrul național al clădirilor ca un sistem integrat. Scopul registrului este de a monitoriza datele privind renovarea energetică (economiile de energie, reducerea emisiilor), precum și datele privind vulnerabilitatea seismică și alte caracteristici ale clădirilor.
Investiția 4 - Economie circulară și creșterea eficienței energetice a clădirilor istorice prevedea operaționalizarea un centru-pilot în cadrul Institutului Național al Patrimoniului pentru colectarea și reutilizarea materialelor de construcție istorice până la finalul anului 2024, precum și certificarea a cel puțin 200 de profesioniști pentru absolvirea cursurilor de formare privind eficiența energetică în domeniul clădirilor istorice până la finalul anului 2025. În PNRR-ul revizuit, aceste termene au fost extinse.

Componenta 6

Investiția 2 - Capacitățile de producție a hidrogenului verde care să fie utilizat pentru stocarea energiei electrice și pentru decarbonizarea industriei. Această investiție presupunea, până la finalul anului 2025, funcționarea unei capacități de electrolizoare de cel puțin 60 MW H2 , cu un volum generat preconizat de cel puțin 10 000 de tone de hidrogen din surse regenerabile trebuie să fi fost dată în funcțiune. Termenul s-a extins și prevede acum o capacitate de electrolizoare de cel puțin 60 MW H2.
Investiția 3 - Dezvoltarea unei producții combinate de energie termică și energie electrică (CHP) pe gaz flexibile și de înaltă eficiență în sectorul încălzirii centralizate, în vederea atingerii unei decarbonizări adânci. Investiția presupunea darea în funcțiune a producției combinate de energie termică și electrică de înaltă eficiență în sectorul încălzirii centralizate, în conformitate cu Orientările tehnice privind aplicarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” (2021/C58/01). Aceasta s-a redus de la o producție combinată de 300 MWe la 83 MWe.

Componenta 7 - Transformare digitală

Investiția 3 - Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină a presupus mai multe etape: digitalizarea a cel puțin 60 de instituții de sănătate publică până în toamna anului 2023 și 200 până în toamna anului 2025; crearea, până la finalul anului 2024, a unui sistel de telemedicină accesibil unei game largi de furnizori de servicii medicale relevanți, cu posibilitatea de a fi implementat pe scară largă în întreaga țară, mai ales în zonele rurale și zonele urbane mici; operaționalizarea PIAS (platforma informatică de asigurări de sănătate) până în toamna anului 2025 și conectarea a 25 000 de furnizori de servicii medicale. Termenele acestora au fost extinse.

Investiția 4 - Digitalizarea sistemului judiciar presupunea operaționalizarea dosarului electronic (efile) (centralizat) național, precum și virtualizarea gestionării dosarelor judiciare în mai puține servere, până în toamna anului 2023; finalizarea operaționalizării și funcționării ECRIS V (Sistemul electronic de management al cauzelor) până la finalul anului 2025; digitalizarea autorităților publice centrale din sectorul judiciar prin creșterea capacității de transmitere a datelor în WAN a autorităților publice centrale din sistemul judiciar până la finalul PNRR; construirea și operaționalizarea, până la finalul PNRR, a unui nou centru de date, pentru uzul Ministerului Justiției, Ministerului Public și instituțiilor subordonate, interoperabil cu cloud-ul guvernamental dezvoltat în cadrul Planului național de redresare și reziliență. Măsurile au fost păstrate, iar termenul finalizării ECRIS V a fost extins până la finalul PNRR.

Investiția 9 - Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale presupunea ca, până la finalul anului 2024, să existe 200 de proiecte finalizate cu succes în domeniul digitalizării și al transformării digitale a ONG-urilor; înființarea și operaționalizarea unui centru de resurse pentru transformarea digitală a ONG-urilor, care a fost eliminat din PNRR-ul revizuit. Termenul a fost extins pentru a permite acordarea celor 200 de granturi.

Componenta 8 - Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii
Investiția 1 - Creșterea conformării voluntare a contribuabililor prin dezvoltarea serviciilor digitale prin crearea, extinderea și operaționalizarea, până la finalul anului 2024, a următoarelor: Spațiului Privat Virtual (SPV), reproiectarea și optimizarea sistemului informatic - VIES_RO (Value Added Tax Information Exchange Sistem); implementarea sistemului informatic One Stop Shop (OSS_RO) conform cerințelor intracomunitare, naționale și vamale specifice; dezvoltarea de centre de apel; dezvoltarea serviciilor la distanță (electronice sau telefonice) actuale, prin noi funcționalități și/sau crearea de servicii noi; implementarea facilităților de interacțiune cu contribuabilii la sediul unităților fiscale; implementarea unei suite de soluții pentru cunoașterea contribuabililor/clienților; crearea unei platforme de licitații online pentru evaluarea bunurilor imobile și a celor mobile de valoare semnificativă. Termenul a fost extins, iar obiectivul rămâne 60 % din totalul serviciilor destinate contribuabililor persoane juridice să fie accesibile online prin intermediul site-ului ANAF sau prin intermediul SPV (față de 45% cât erau disponibile online în 2021).
Investiția 3 - Asigurarea capacității de răspuns la provocările informaționale actuale și viitoare, inclusiv în contextul pandemiei, prin transformarea digitală a Ministerului de Finanțe / Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Următoarele măsuri trebuiau realizate până în toamna anului 2023: menținerea funcționării și a modernizării infrastructurii hardware-software a sistemului informatic al Ministerului Finanțelor/Agenției Naționale de Administrare Fiscală și implementarea noilor tehnologii; menținerea funcționării și a modernizării infrastructurii de sprijin a centrelor de date (furnizare de energie electrică; climatizare; alarme și stingerea incendiilor; securitate fizică; administrare și monitorizare); asigurarea dezvoltării sustenabile a bazelor de date pentru a asigura interoperabilitatea sistemelor informatice; îmbunătățirea funcției IT a Ministerului Finanțelor; primirea și oferirea de date în timp real; gestionarea datelor și asigurarea de fluxuri optime; gestionarea proceselor IT pentru a asigura respectarea standardelor internaționale relevante în domeniu (pentru transparență, măsurare și trasabilitate); transformarea digitală internă a Ministerului Finanțelor/Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Din toate acestea, în noul PNRR am rămas cu primele 3 măsuri.
Investiția 4 - Implementarea vămii electronice ce presupune ca, până la finalul anului 2025, 9 sisteme informatice achiziționate să fie operaționalizate și funcționale, iar până la finalul anului 2024 să crească procentul de activitatea actuală de vămuire, schimbul de informații între operatorii economici și autoritățile vamale și schimburile între autoritățile vamale din statele membre efectuate pe cale electronică să treacă de la 80% la 100%. Termenele au fost extinse.
Investiția 5 - Îmbunătățirea mecanismului de programare bugetară până la finalul anului 2023, prin actualizarea și modernizarea sistemului informatic (BUGET_NG) privind dezvoltarea și gestionarea bugetului național. Termenul a fost extins.
Investiția 7 - Asistență tehnică pentru revizuirea cadrului fiscal până la finalul anului 2025. Printre obiectivele revizuiri principiilor impozitului pe proprietate se numără, printre altele, evaluarea automată, printr-un sistem informatic, a unui model automat de evaluare a proprietăților a proprietăților supuse impozitului local în scopuri fiscale. Termenul a fost extins.
Investiția 10 - Eficiență operațională și servicii electronice avansate pentru sistemul național de pensii prin digitalizarea Casei Naționale de Pensii (CNPP). Investiția presupunea derularea de proceduri de achiziții publice pentru contractarea serviciilor de rescriere și reautorizare a sistemelor Orizont, DIAFIX și Domino, pentru a sprijini reformele legislative, furnizarea infrastructurii hardware pentru clienți (PC-uri, rețea multifuncțională), componenta de comunicații și securitate la nivelul caselor teritoriale de pensii (CTP) și la nivel central, dezvoltarea serviciilor de tip „Spațiu privat virtual CNPP pentru fiecare cetățean”. Pentru a asigura interoperabilitatea, investițiile vor include dezvoltarea unor mecanisme moderne și sigure pentru interconectarea sistemelor informatice prin tehnologii de tip registrul registrelor, hub de interoperabilitate, arhitectură bazată pe servicii pentru schimbul de date. Implementarea investiției trebuia realizată până la finalul anului 2024, iar termenul a fost extins.
 
Componenta 9 - Sprijin pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare

Reforma 1 - Transparență legislativă, debirocratizare și simplificare procedurală destinate mediului de afaceri. Obiectivul acestei reforme este de a reduce sarcina administrativă pentru întreprinderi prin simplificarea și sporirea transparenței procedurilor reglementare pentru întreprinderi. Reforma conține trei grupuri diferite de inițiative/modificări legislative, iar în noul PNRR termenul a fost extins pentru intrarea în vigoare a modificărilor legislative legate de testul IMM (evaluarea ex ante a impactului economic, social și de mediu al propunerilor legislative privind întreprinderile mici și mijlocii), astfel încât, până în vara anului 2026, testul IMM să se aplice la 100% din propunerile legislative cu impact asupra IMM-urilor.
Investiția 4 - Proiecte transfrontaliere și multinaționale – Procesoare cu consum redus de energie și cipuri semiconductoare. Obiectivul acestei investiții este de a sprijini dezvoltarea domeniului microelectronicii în România, abordând una dintre provocările existente la nivelul UE și sprijinind tranziția digitală. În acest sens, a fost extins termenul până la care cel puțin 10 entități vor fi selectate pentru a participa sau a se asocia la proiectul multinațional – Procesoare cu consum redus de energie și cipuri semiconductoare, de la finalul anului 2023 la finalul anului 2025. De asemenea, în prima jumătate a anului 2024 trebuiau să fie angajate cel puțin 360 de milioane EUR din fondurile alocate, prin semnarea de contracte cu entitățile selectate. Această măsură nu se mai regăsește în PNRR revizuit.

Componenta 10 - Fondul local

Reforma 5 - Dezvoltarea sistemului de planificare – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Codul privind amenajarea teritoriului, urbanismului și construcțiilor trebuia să intre în vigoare până la 31 martie 2023, termenul acestuia fiind extins în noul PNRR. De asemenea, o platformă de date operaționale care permite accesul digital complet la documentele de planificare spațială și teritorială, ca parte a Observatorului teritorial, trebuia să fie operațională până la 30 iunie 2023, termenul acesteia fiind de asemenea extins.
Investiția 2 - Construirea de locuințe pentru tineri și pentru specialiști din sănătate și învățământ. Inițial, trebuiau construite, până la finalul PNRR, 3490 noi unități locative pentru tinerii care provin din comunități/grupuri vulnerabile, cu sprijinul unor măsuri complementare, cum ar fi măsuri sociale/educaționale/privind piața forței de muncă pentru toți tinerii identificați anterior. În noul PNRR, numărul a fost redus la 2225.
Investiția 4 - Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de urbanism până la finalul PNRR. Investiția finanțează elaborarea sau actualizarea documentelor de amenajare a teritoriului și de urbanism, inclusiv a planurilor de mobilitate urbană durabilă. Inițial, trebuiau elaborate digital și adoptate cel puțin 298 de planuri de amenajare a teritoriului, de urbanism și de mobilitate urbană și publicate pe platforma Observatorului teritorial. În noul PNRR, numărul a fost redus la 146.

Componenta 11 - Turism și cultură

Reforma 1 - Operaționalizarea organizațiilor de management al destinației (OMD-uri) până la finalul anului 2023 prin adoptarea unui cadru legislativ necesar pentru funcționarea organizațiilor de management al destinației și elaborarea unui plan de acțiune dedicat valorificării patrimoniului cultural în vederea creșterii competitivității sectorului turismului din România, în linie cu recomandările OCDE. De asemenea, reforma mai includea și 2 ținte, care au fost eliminate din PNRR-ul revizuit: înființarea a 8 OMD-uri până la finalul anului 2023, precum și creșterea numărului de turiști străini cu cel puțin 5 % până la sfârșitul anului 2025, comparativ cu 2019, în județele care fac parte din OMD-urile regionale.
Investiția 1 - Promovarea celor 12 rute turistice/culturale până la finalul PNRR. Cele 12 rute tematice sunt: ruta castelelor, ruta curiilor, ruta culelor, traseul gastronomiei tradiționale românești, ruta bisericilor fortificate, ruta bisericilor de lemn, ruta mănăstirilor din zona Moldovei, ruta Sfântul Ladislau, traseul castrelor romane, ruta fortărețelor, refacerea peisajului cultural din Delta Dunării, ruta satelor cu arhitectură tradițională. lansarea celor 12 rute culturale accesibile turiștilor, inițial planificată pentru primăvara lui 2024, a fost eliminată din PNRR-ul revizuit, fiind menționat că doar siturile turistice renovate vor fi deschise turiștilor. Siturile turistice specifice trebuiau să fie cel puțin 225, selectate în urma cartografierii destinațiilor optime pentru fiecare organizație de management al destinației, pe baza capacității acestora de a atrage turiști internaționali și naționali și de a promova o transformare socioeconomică durabilă/orientată către mediu în zonele rurale și defavorizate. În PNRR revizuit, au rămas 201.
Investiția 2 - Modernizarea a 5 și crearea a 3 muzee și memoriale până la finalul PNRR: Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului (București), Memorialul Revoluției Decembrie 1989 (Timișoara), Memorialul Victimelor (Sighet), Închisoarea tăcerii (Râmnicu Sărat), Memorialul strămutării forțate a persoanelor și al industrializării (Satu Mare), Muzeul Ororilor Comunismului (Sfântu Gheorghe), Galeria Istorică a Transilvaniei, Râpa Robilor (Aiud). Din totalul de 8, în PNRR-ul revizuit au rămas 6: construcția Galeriei Istorice a Transilvaniei, Râpa Robilor (Aiud), Memorialul strămutării forțate a persoanelor și al industrializării (Satu Mare), și renovarea Memorialului Revoluției Decembrie 1989 (Timișoara), Memorialului Victimelor (Sighet), Muzeului Ororilor Comunismului (Sfântu Gheorghe)
Investiția 4 - Implementarea a 2404 km de piste pentru biciclete până la finalul PNRR, amplasate cu prioritate de-a lungul principalelor rute turistice. Această investiție s-a redus la 236 km în PNRR-ul revizuit, adică la 10% din cifra totală.
Investiția 5 - Sporirea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural până în iunie 2024 presupunea crearea a două programe-pilot de finanțare de care vor beneficia 50 de localități cu o populație mai mică de 50 000 de locuitori, pentru a sprijini programele culturale anuale sau multianuale puse în aplicare la nivel local și de finanțare a proiectelor de educație culturală, ai căror beneficiari vor fi instituțiile de învățământ din zonele rurale și orașele mici. Termenul a fost extins în PNRR revizuit, iar investiția se realizează pe împrumuturi, nu pe fonduri nerambursabile cum era planificat inițial.
Investiția 6 - Dezvoltarea, până în toamna anului 2024, a unui sistem digital pentru procesele de finanțare a culturii care: să faciliteze accesul la finanțare pentru operatorii culturali naționali prin aplicații simplificate și digitalizate; să înregistreze toate subvențiile culturale publice deja acordate pentru a preveni dubla finanțare și să colecteze date privind cheltuielile culturale la nivelul localităților pentru a permite luarea unei decizii bazate pe dovezi în domeniul politicii culturale, permițând, în același timp, accesul transparent la informații neconfidențiale privind proiectele culturale. Termenul a fost extins în PNRR revizuit, iar investiția se realizează pe împrumuturi, nu pe fonduri nerambursabile cum era planificat inițial.
Investiția 7 - Accelerarea digitalizării producției și distribuției de filme presupune sprijinirea a 40 de 0 de microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii și alte persoane juridice (inclusiv organizații neguvernamentale și întreprinderi mari) care își desfășoară activitatea în domeniul producției și distribuției de filme să dezvolte conținut digital și să dobândească competențe digitale pentru editare și postproducție pentru produse digitale. În PNRR revizuit, investiția se realizează pe împrumuturi, nu pe fonduri nerambursabile cum era planificat inițial.
 
Componenta 12 - Sănătate

Investiția 1 - Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești se realizează prin 5 subinvestiții:

- renovarea sau dotarea a cel puțin 2 000 de asocieri de cabinete sau de cabinete ale medicilor de familie până la 30 iunie 2023 - în PNRR revizuit, termenul a fost extins până în toamna anului 2025.
- achiziționarea a 10 caravane medicale dotate cu aparatura medicală care permite efectuarea de activități de screening pentru cancerul mamar și cancerul de col uterin în zone cu acces limitat la servicii medicale specializate până la 30 iunie 2023 - eliminată din PNRR revizuit.
- reabilitarea, modernizarea, extinderea (inclusiv prin construcții de clădiri noi) a cel puțin 30 de unități de asistență medicală ambulatorie. Selecția va ține seama și de lista proiectelor care sunt înscrise pe lista de rezervă a cererii de proiecte din cadrul Programului Operațional Regional (2014-2020) și alte proiecte, în funcție de nivelul lor de maturitate. Cel puțin 20 de unități de asistență medicală ambulatorie vor fi situate în regiuni sau localități mai puțin dezvoltate până la 31 decembrie 2024; - realizată
- construirea/renovarea a 200 de centre comunitare integrate (centrele comunitare integrate fac parte din ansamblul programelor comunitare de sănătate gestionate de Ministerul Sănătății, cu scopul principal de a spori accesul populației și, în special, al grupurilor vulnerabile la servicii medicale de calitate), precum și în dotarea integrală a acestor centre până la 30 iunie 2025 - în PNRR revizuit, termenul a fost extins, iar numărul a fost redus la 54 de centre comunitare integrate.
- reabilitarea sau dotarea, până la 31 decembrie 2025, a 79 cabinete de planificare familială cu puncte de diagnosticare a bolilor cu transmitere sexuală, scaner cu ultrasunete cu sonde ginecologice ultraportabile, microscop, echipament IT, frigider, vehicule de transport (electrice sau biciclete). Investiția va acoperi, de asemenea, costurile de formare a personalului medical care lucrează în cabinetele de planificare familială - în PNRR revizuit, termenul a fost extins, iar numărul a fost redus la 24 de cabinete.

De asemenea, din PNRR revizuit au fost eliminate țintele legate de reducerea cu 35 % a numărului de comunități rurale care nu sunt deservite de un medic de familie (de la 168 la 109) comparativ cu februarie 2021, precum și creșterea cu 15 % a numărului de consultații preventive.

Investiția 2 - Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice se realizează prin 4 subinvestiții

- finanțarea parțială, până la 30 iunie 2026, a construirii a 19 spitale sau unități sanitare noi, dintr-o listă propusă de 49 de spitale - În PNRR revizuit au rămas doar 5 spitale: “Prof. Dr. Agrippa lonescu”, Balotești, Spitalul Județean de Urgență Bistrița, Spitalul clinic județean Cluj, Pavilion de medicină operațională – politraumă la Craiova și la Sibiu.
- dotarea spitalelor sau a unităților sanitare nou construite cu echipamente medicale până la 30 iunie 2026;
- modernizarea, extinderea și furnizarea de echipamente noi, până la 31 decembrie 2024, pentru 25 de unități de terapie intensivă neonatală pentru pacientul critic în vederea diagnosticării timpurii, a tratamentului prenatal, neonatal și postnatal. În mod specific, subinvestiția va acoperi extinderea capacității infrastructurii spitalicești dedicate pacienților critici neonatali cu 124 de paturi suplimentare (inclusiv infrastructura și echipamentele aferente), dotarea a 90 de paturi existente cu aparatura medicală adecvată, precum și îmbunătățirea programului de screening prin dotarea infrastructurii existente cu aparatura medicală relevantă, achiziționarea a 12 unități mobile de terapie intensivă neonatală și construirea și dotarea a 8 centre regionale de formare pentru pacienții critici neonatali - în PNRR revizuit, termenul a fost extins, numărul de paturi suplimentare a fost redus la 65, iar numărul de paturi existente a crescut la 200.
- Dotarea, până la 30 iunie 2024, a cel puțin 25 de spitale publice cu echipamente pentru controlul microbiologic al aerului în blocurile operatorii și unitățile de terapie intensivă prin instalații specifice de climatizare, precum și instalații pentru dezinfectarea personalului medical. - realizată

Componenta 13 - Reforme sociale

Investiția 2 - Reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități prin intrarea în funcțiune, până la 31 decembrie 2025, a 55 de noi servicii comunitare (45 de clădiri noi al căror consum de energie este aproape egal cu zero și 10 clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero +) pentru persoanele cu dizabilități (centre de zi, servicii de asistență și sprijin, precum și centre de recuperare neuromotorie) care să ofere activități pentru cel puțin 4 870 de persoane cu dizabilități într-un interval de 4 ani, pentru a le asigura un trai independent. În PNRR revizuit, termenul a fost extins, iar numărul de servicii comunitare a fost redus la 31 (25 de clădiri noi al căror consum de energie este aproape egal cu zero și 6 clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero +). Ulterior, 25 de centre de zi și 25 de centre de servicii de recuperare neuromotorie ambulatorii vor intra în funcțiune prin intermediul unei cereri deschise de oferte pentru furnizarea de servicii sociale publice, care să respecte criteriile de eligibilitate pentru aceste investiții, inclusiv condiția de a găzdui cel puțin 1 000 de persoane cu dizabilități pe an. În PNRR revizuit, această condiție a fost modificată la cel puțin 8 beneficiari zilnic.

Investiția 4 - Crearea unei rețele de centre de îngrijire de zi și de reabilitare pentru persoanele în vârstă prin punerea în funcțiune a unei rețele de 71 de centre de servicii de zi până la finalul PNRR. Centrele vor oferi asistență socială și servicii de reabilitare, iar fiecare va avea cel puțin o echipă mobilă de furnizori de servicii pentru persoanele în vârstă care nu se pot deplasa la centru. În PNRR revizuit, numărul de centre a fost redus la 63.

Componenta 14 - Buna guvernanță

Reforma 4 - Dezvoltarea unui sistem de salarizare echitabil și unitar în sectorul public prin eliminarea discrepanțelor salariale existente în prezent în sistemul bugetar, restabilirea ierarhiilor funcțiilor în cadrul domeniilor de activitate, precum și între domenii de activitate, revizuirea sistemului de acordare a sporurilor, precum și instituirea unui sistem de stimulare a performanței. Reforma are 2 elemente: (1) Realizarea unei evaluări globale a impactului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, inclusiv a unei evaluări a impactului fiscal al noii legi (până la 31 martie 2022); (2) Adoptarea și intrarea în vigoare a noului cadru juridic privind remunerarea funcționarilor publici (până la 30 iunie 2023). În PNRR revizuit, termenul a fost extins și au fost adăugate câteva prevederi pentru reformă, anume: nivelurile salariale de bază din sectorul public în vigoare în august 2025 vor rămâne neschimbate și vor constitui punctul de plecare pentru elaborarea reformei. În 2027, creșterea nominală a bugetului total alocat nu va depăși creșterea nominală a PIB-ului pentru 2027, astfel cum este prevăzut de Comisia Europeană în previziunile sale din primăvara anului 2026. De asemenea, aceasta va fi în concordanță cu obiectivul Planului fiscal pe termen mediu și lung de reducere a fondului salarial public, ca procent din PIB, cu cel puțin 1,5 puncte procentuale între 2024 și 2031.

Reforma 6 - Intensificarea luptei împotriva corupției Obiectivul reformei este de a intensifica lupta împotriva corupției, prin adoptarea cadrului strategic național pentru prevenirea și reprimarea corupției, prin consolidarea capacității instituției competente să o combată, și anume DNA, prin recuperarea daunelor și a produselor generate de infracțiuni, de a consolida integritatea în administrația publică și de a asigura un sistem eficient de declarare a averilor și a intereselor, dezvoltând și punând în aplicare, în același timp, noua strategie anticorupție. În cadrul acestei reforme se vor desfășura următoarele acțiuni specifice: (1) Adoptarea și intrarea în vigoare a actului legislativ de aprobare a noii strategii naționale anticorupție (până la 31 decembrie 2021). În consecință, până la 31 decembrie 2025 vor fi puse în aplicare cel puțin 70 % din măsurile prevăzute în noua strategie anticorupție și se va realiza o creștere cu 50 % a valorii activelor confiscate gestionate de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. (2) Atingerea unei rate de ocupare de 85 % din posturile de procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (până la 30 iunie 2023). (3) Adoptarea și intrarea în vigoare a legii de transpunere a Directivei privind protecția avertizorilor (până la 31 martie 2022).
- Ce puncte viza inițial: 426-430
- Ce a rămas: 426, 427, 429, 430

Investiția 4 - Creșterea capacității organizațiilor societății civile de stimulare a cetățeniei active, de implicare profesionistă în planificarea și implementarea politicilor publice privind drepturile sociale vizate de PNRR și monitorizarea reformelor asociate. Această investiție viza o țintă prin care, până la 31 martie 2026, să se înființeze cel puțin 15 inițiative de colaborare funcțională ale sectorului neguvernamental (rețele, coaliții, platforme, grupuri de organizații, inclusiv grupuri de reflecție, structuri de analiză și de cercetare) pentru a asigura continuitatea în procesele de consultare publică, respectiv monitorizarea punerii în aplicare a cel puțin 15 politici publice/reforme naționale în domenii cu funcție socială. Această țintă a fost eliminată din PNRR revizuit.

Componenta 15 - Educație

Reforma 2 - Dezvoltarea unui sistem de servicii de educație timpurie unitar, incluziv și de calitate prin adoptarea Programului-cadru intersectorial pentru dezvoltarea serviciilor de educație timpurie, ca servicii unitare, incluzive și de calitate, cu responsabilități clare pentru ministerele implicate (Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației), precum și planuri operaționale anuale de implementare. Reforma include, de asemenea, adoptarea unui cadru legislativ actualizat pentru înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor complementare de educație timpurie. Ambele elemente au fost realizate, însă în PNRR revizuit observăm modificări ale impactului real ale acestei reforme.

Inițial, în PNRR, se menționa că această reformă va crește rata de participare a copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani la serviciile de educație timpurie la 19 % până la 31 decembrie 2025. În PNRR revizuit, procentul s-a transformat în cifra de 10 000, comparativ cu anul școlar 2019-2020.
În plus, inițial se menționa că rata de participare la serviciile educaționale a copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani va crește la 91 % până la 31 decembrie 2025. Această țintă a fost eliminată din PNRR revizuit.

Reforma 4 - Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior prin intrarea în vigoare a cadrului legislativ de aprobare a metodologiei de organizare a rutei duale complete cu o durată de 4 ani ce dă acces la învățământul terțiar începând cu anul școlar 2023- 2024, precum și elaborarea reglementării privind noul bacalaureat, inclusiv privind absolvenții de învățământ dual. Bacalaureatul unitar se va aplica în România începând cu sesiunea din iunie 2027. Cadrul legislativ pentru organizarea rutei complete de învățământ dual a fost realizat, însă remarcăm din nou modificări în PNRR revizuit ale impactului real al acestei reforme.

Inițial, implementarea reformei trebuia să ducă creșterea ponderii elevilor înscriși pe ruta profesională, în raport cu numărul total de elevi de liceu, de la 17 % la 40 % până la 30 iunie 2026. În PNRR revizuit, se estimează creșterea cu doar 5%, adică până la 22%.

Investiția 1 - Construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe eficiente din punct de vedere energetic până la finalul anului 2025, oferind un serviciu standard de educație timpurie la fiecare 5 000-10 000 de locuitori, pentru până la 4 500 de copii. În PNRR revizuit, numărul a fost redus la 80.

Investiția 2 - Înființarea, echiparea și operaționalizarea a 90 de servicii complementare pentru grupurile defavorizate până la 31 martie 2024 prin: elaborarea metodologiei pentru acordarea granturilor operatorilor publici și privați pentru înființarea și echiparea celor 90 de servicii complementare; alocarea către operatorii publici și privați a granturilor pentru înființarea, echiparea și operaționalizarea celor 90 de servicii complementare; finalizarea înființării, echipării și operaționalizării celor 90 de servicii complementare. În PNRR revizuit, numărul a fost redus la 25.

Investiția 3 - Dezvoltarea programului-cadru pentru formarea continuă a profesioniștilor care lucrează în servicii de educație timpurii până la finalul anului 2025 prin:
- conceperea, atribuirea și punerea în aplicare a unui contract de asistență tehnică pentru pregătirea, acreditarea, derularea și monitorizarea a 2 programe de formare continuă pentru 420 de formatori (168 formatori în domeniul curricular și 252 de formatori în domeniul monitorizării serviciilor de educație timpurie).
- elaborarea metodologiei de acordare a 42 de granturi pentru furnizorii de formare în vederea derulării programelor de formare, utilizând formatori formați în temeiul contractului de asistență tehnică;
- alocarea celor 42 de granturi pentru formarea a 19 950 de membri ai personalului (personal didactic și nedidactic, 475 pentru fiecare județ) care lucrează în cadrul serviciilor de educație timpurie standard și complementare, acordând prioritate celor din cadrul serviciilor nou înființate. În PNRR revizuit, numărul a fost redus la 5000 de membri ai personalului.

Investiția 4 - Sprijinirea unităților de învățământ cu risc mediu și ridicat de abandon școlar prin alocarea de granturi de 2 - 3 ani în 2 loturi pe parcursul anilor 2022 și 2024 unui număr minim de 2 500 de școli. În PNRR revizuit, acest număr a fost redus la 2300. Astfel, numărul școlilor cu risc mediu și ridicat de abandon școlar era stipulat în PNRR să fie redus cu 625, dar în PNRR revizuit numărul a fost modificat la 575.

Investiția 6 - Dezvoltarea a 10 consorții regionale și dezvoltarea și dotarea a 10 campusuri profesionale integrate care vor duce la :
- 10 centre de învățământ dual integrate și operaționale, corelate cu cerințele operatorilor economici din zona respectivă. Cele 10 consorții profesionale regionale selectate vor fi sprijinite printr-o schemă de granturi pentru a asigura condiții optime de formare a cursanților și pentru a oferi sprijin financiar pe o perioadă de 4 ani. Se va acorda prioritate elevilor din învățământul secundar care provin din medii defavorizate, inclusiv romilor;
- 10 campusuri profesionale integrate mixte (licee și universități tehnice), cu obiectivul de a asigura o infrastructură fizică modernă pentru găzduirea structurilor/consorțiilor regionale de parteneriat profesionale integrate mixte.

În PNRR revizuit, au rămas doar 5 campusuri profesionale integrate mixte.

Investiția 8 - Program de formare la locul de muncă pentru personalul didactic prin dezvoltarea de cursuri de formare tematice în materie de alfabetizare digitală și competențe pedagogice digitale, adresate către 100 000 de cadre didactice din zonele rurale și din alte medii defavorizate până la 30 septembrie 2025. 50 000 de cadre didactice vor produce materiale educaționale deschise ce vor fi publicate pe o platformă care va cuprinde o colecție de lecții multimedia care să servească drept modele de bune practici pentru fiecare arie curriculară/disciplină de studiu, pentru diferite nivele de educație. În PNRR revizuit termenul a fost extins, iar ultima prevedere a fost eliminată.

Investiția 10
- Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi care presupunea achiziționarea a 1218 de microbuze electrice și folosirea lor pentru transportul elevilor din localitățile izolate, în special în zonele rurale, precum și dezvoltarea unei rețele de școli sustenabile, prietenoase cu mediul. 238 905 m2 din suprafața unităților de învățământ vor beneficia de schimbări structurale pentru a asigura durabilitatea (izolare termică, panouri solare, planificarea spațiului verde, colectare selectivă) și vor fi construiți 36 951 m2 de noi unități de învățământ preuniversitar verzi. În PNRR revizuit, supravața de unități de învățământ preuniversitar verzi construită a fost redusă la 18289 m2.

Investiția 13 - Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională (EFP) prin investiții în infrastructuri digitale pentru predare și instrumente digitale de predare pentru 909 școli EFP. În PNRR revizuit, numărul a fost redus la 500 de laboratoare informatice.

Investiția 14 - Echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic prin crearea unei scheme de finanțare care să ofere posibilitatea celor 909 școli EFP să beneficieze de un grant în valoare de maximum 100 000 EUR pentru a echipa atelierele de practică în funcție de specializarea lor și de nevoile lor concrete. În PNRR revizuit, numărul a fost redus la 500.

Investiția 17 - Asigurarea infrastructurii universitare (cămine, cantine, spații de recreere) prin:
- construirea a 3 998 și extinderea/modernizarea a 11 547 de spații de recreere și lectură în campusurile universitare, care să fie finalizate până la 30 septembrie 2025 - în PNRR revizuit, sunt menționate construcția a 6131 și modernizarea a 1815 spații de recreere și lectură;
- construirea a 2 787 și extinderea/modernizarea a 2 488 de cantine în campusurile universitare, care să fie finalizate până la 30 septembrie 2025 - în PNRR revizuit, este menționată modernizarea a 1815 cantine;
- construirea a 3 749 și extinderea/modernizarea a 11 571 de locuri de cazare în campusuri universitare, dedicate studenților proveniți din medii socioeconomice defavorizate, cu dizabilități, unele minorități etnice sau din familii monoparentale etc., care vor avea prioritate în obținerea unui loc în campusurile universitare nou-construite. Lucrările vor fi finalizate până la 31 decembrie 2025 - în PNRR revizuit, este menționată modernizarea a 10647 de locuri de cazare în campusuri universitare;

Investiția 18 - Programul de formare și îndrumare pentru 10 000 de manageri și inspectori școlari, cu scopul de a promova leadershipul și managementul instituțional, financiar și de resurse umane și cunoașterea aspectelor legate de administrație și de legislație în aceste domenii, pentru a contribui la dezvoltarea capacității instituției de învățământ pe care o conduc de a îmbunătăți performanțelor elevilor. Termenul a fost extins în PNRR revizuit.

Componenta 16 - REPowerEU

Investiția 7 - Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor, pe 2 axe:
- axa I – renovare combinată ce vizează eficiența energetică și instalarea de panouri solare pe clădirile rezidențiale unifamiliale, numai pentru gospodăriile sărace din punct de vedere energetic și pentru consumatorii de energie vulnerabili. Fiecare renovare ce vizează eficiența energetică este completată de instalarea de panouri solare cu o capacitate netă de cel puțin 3 kW, care sunt conectate la rețea. Bonurile valorice se limitează la o contribuție financiară maximă de 14 000 EUR pentru îmbunătățirea eficienței energetice, de 5 000 EUR pentru instalarea de panouri solare și de 1 200 EUR pentru certificatele de performanță energetică și auditurile energetice;
- axa II – renovare ce vizează eficiența energetică a clădirilor rezidențiale unifamiliale. Bonurile valorice se limitează la o contribuție financiară maximă de 14 000 EUR pentru îmbunătățirea eficienței energetice și de 100 EUR pentru certificatele de performanță energetică.

La finalul PNRR, inițial trebuiau renovate 33 000 de locuințe cu ajutorul acestei investiții, dar în PNRR revizuit obiectivul s-a redus la 13 351. 
Update cookies preferences