Europuls – Center for European Expertise

Securitatea la Marea Neagră și a Flancului Estic aduce la aceeași masă experții români de la Bruxelles și industria românească de apărare

Securitatea regiunii Mării Negre a devenit o prioritate strategică pentru Uniunea Europeană, iar contextul geopolitic generat de războiul din Ucraina a pus sub presiune libertatea de navigație, infrastructura critică și rutele comerciale și energetice din regiune, cu implicații directe pentru statele riverane membre ale UE și NATO. Ca răspuns, Uniunea Europeană a adoptat în 2025 o abordare strategică dedicată regiunii Mării Negre, care propune, printre altele, înființarea unui hub de securitate maritimă la Marea Neagră, menit să îmbunătățească supravegherea maritimă, schimbul de informații și protecția infrastructurii critice submarine și costiere. România a demarat pași în acest sens, finalizând în acest an împreună cu Bulgaria proiectul comun al Hubului de Securitate Maritimă a Mării Negre, care va fi amplasat la Constanța și Varna.

Pe 1 octombrie 2026, între orele 18:00 și 19:30, în Parlamentul European s-a desfășurat un amplu dialog social pe tema securității la Marea Neagră și consolidării Flancului Estic. Masa rotundă ce a adunat peste 50 de participanți a fost găzduită de Victor Negrescu, Vicepreședintele Parlamentului European, și a fost co-organizată de Blocul Național Sindical și de Europuls - Centrul de Expertiză Europeană.

Evenimentul, moderat de Tana Foarfă, Director Executiv Europuls, a reunit reprezentanți ai lucrătorilor industriei românești de apărare și aeronautice, cercetători români cu expertiză în domeniu, experți ai instituțiilor Uniunii Europene și ai Alianței Nord-Atlantice, precum și diplomați români acreditați pe lângă UE și NATO.

Discuțiile au adus în prim plan exemple de surse europene de finanțare pentru creșterea imediată a capacităților de apărare și securitate ale României și mecanismelor de achiziție comună disponibile pentru industria națională de apărare. Un element central a fost operaționalizarea hubului de securitate maritimă de la Marea Neagră, evaluând stadiul actual de implementare, elementele încă nefinalizate și etapele necesare pentru ca acesta să devină funcțional.

Victor Negrescu, Vicepreședinte al Parlamentului European: „Securitatea României la Marea Neagră trebuie să însemne și o industrie românească de apărare mai puternică. Nu este suficient să cumpărăm echipamente. Trebuie să producem mai mult în România, să atragem tehnologie, să păstrăm specialiștii și să creăm locuri de muncă bine plătite. Am susținut la nivel european crearea hubului de securitate maritimă la Marea Neagră și am făcut demersuri concrete pentru alocarea de fonduri europene pentru operaționalizarea sa. Acum avem nevoie de un calendar clar, de finanțare și de trecerea rapidă de la planuri la capacități concrete care să protejeze porturile, infrastructura energetică și rutele comerciale din regiune. În același timp, investițiile europene tot mai mari în apărare trebuie să se vadă și în România. Companiile românești trebuie să intre în lanțurile europene de producție, să primească comenzi și să participe la proiectele comune. Avem ingineri, tehnicieni și muncitori foarte bine pregătiți. Trebuie să investim în ei și într-o nouă generație de specialiști. România nu trebuie să fie doar beneficiar al noii politici europene de apărare, ci unul dintre statele care produc, dezvoltă și contribuie direct la securitatea Europei.”

Dumitru Costin, Președinte BNS: „Securitatea nu înseamnă doar echipamente și infrastructură, ci și oameni, competențe și capacitatea industrială de a produce și întreține ceea ce este necesar pentru apărarea României și a Flancului Estic. România are o industrie de apărare cu un potențial important, dar acest potențial trebuie susținut prin investiții, comenzi predictibile, acces la finanțare europeană și integrarea companiilor românești în lanțurile europene de producție. Pentru noi, ca organizație sindicală, este esențial ca orice strategie de consolidare a securității să includă și perspectiva lucrătorilor: păstrarea competențelor, formarea noilor generații și crearea unor locuri de muncă stabile și bine pregătite. Dialogul de astăzi trebuie să fie mai mult decât o discuție, trebuie să contribuie la decizii concrete și la capacitatea României de a acționa rapid atunci când securitatea regiunii o cere.”

Tana Foarfă, Director Executiv Europuls: „Este firesc să strângi laolaltă cea mai importantă resursă a României, oamenii, atunci când vrei să fii pregătit ACUM să aperi o regiune întreagă aflată în pericol de război hibrid. România nu poate și nici nu trebuie să fie singură în acest demers, dar trebuie să știe ce să ceară, cum să ceară, dar și ceea ce oferă. Trebuie să știm în mod real ce ne lipsește ca să știm ce să cerem, să ne coordonăm ca să știm cum să cerem și să conectăm industria românească la potențialul european ca să putem oferi plusvaloare. Acestea sunt ingredientele care au stat la baza acestui dialog și mă bucur de modul constructiv în care românii au participat la această masă rotundă.”
Update cookies preferences