Atunci când un spital cumpără aparatură medicală, o primărie repară un drum sau o instituție publică are nevoie de servicii informatice, contractele sunt atribuite prin achiziții publice. La nivelul Uniunii Europene, această piață reprezintă aproximativ 15% din PIB-ul UE, ceea ce înseamnă că regulile după care sunt cheltuiți acești bani au un impact direct atât asupra administrațiilor, cât și asupra companiilor care concurează pentru contracte.

Pe 9 septembrie 2026, Comisia Europeană a propus o reformă amplă a sistemului. Actul privind achizițiile publice (Public Procurement Act) ar înlocui cele 3 directive europene din 2014 privind achizițiile publice, utilitățile și concesiunile cu un singur regulament, aplicabil direct în toate statele membre. Comisia estimează că simplificarea regulilor ar putea reduce costurile administrative cu aproximativ 650 de milioane de euro pe an: aproximativ 80 de milioane de euro pentru autoritățile publice și 570 de milioane de euro pentru companiile care participă la proceduri.

De ce vrea Comisia să schimbe regulile din prezent?
Problema nu este doar numărul mare de reguli. Evaluările făcute în ultimii ani au arătat că unele dintre obiectivele reformei din 2014 au fost atinse doar parțial. Procedurile sunt în continuare complicate, participarea întreprinderilor mici și mijlocii sau a companiilor din alte state membre rămâne redusă în multe piețe, iar Curtea de Conturi Europeană a atras atenția asupra scăderii concurenței și creșterii numărului de proceduri la care participă un singur ofertant.

În plus, regulile europene sunt în prezent împărțite între mai multe acte legislative și apoi transpuse diferit în legislațiile naționale. Pentru o companie care vrea să participe la licitații în mai multe state, asta poate însemna cerințe și proceduri diferite de la o țară la alta.
Comisia propune, prin urmare, trecerea la un regulament unic, care să se aplice direct în toate statele membre.

De la 5 proceduri principale la 3
Una dintre cele mai importante schimbări propuse este simplificarea procedurilor. Noul sistem ar fi construit în jurul a 3 proceduri principale, în loc de 5 în prezent: procedura deschisă, procedura dinamică și o procedură dedicată inovării.

În cadrul procedurii deschise, orice companie interesată ar putea depune o ofertă, iar autoritatea ar putea anunța de la început că intenționează să negocieze anumite elemente cu ofertanții. Procedura dinamică ar funcționa diferit: autoritatea ar crea un grup de furnizori la care companiile s-ar putea înscrie pe toată durata acestuia. Pentru fiecare contract concret, firmele interesate ar putea apoi depune oferte. Sistemul ar putea fi util mai ales pentru achiziții recurente. A treia variantă este procedura pentru inovare. Dacă o administrație are o problemă pentru care nu există încă o soluție potrivită pe piață, ar putea cere companiilor să dezvolte și să testeze astfel de soluții, urmând ca cea mai bună dintre ele să poată fi apoi achiziționată.

Negocierea nu ar fi însă nelimitată. Autoritatea nu ar putea schimba din mers criteriile de selecție, motivele de excludere sau criteriile după care este desemnat câștigătorul și nici nu ar putea transforma substanțial obiectul contractului.

Prețul nu ar mai trebui să decidă singur câștigătorul
O altă schimbare importantă privește modul în care sunt comparate ofertele. Comisia propune ca regula să devină cel mai bun raport calitate-preț. În mod normal, criteriile legate de calitate ar trebui să reprezinte cel puțin 30% din punctajul total. Pentru contractele în care costul forței de muncă reprezintă în mod obișnuit cel puțin jumătate din valoarea totală, ponderea calității ar trebui să ajungă la minimum 50%.

Ce poate însemna „calitate”?
Performanța produsului, calificarea personalului, accesibilitatea, serviciile de întreținere sau condițiile de livrare. Autoritățile ar putea lua în calcul și costurile pe întreaga durată de viață a unui produs. De exemplu, un aparat medical care costă mai mult la cumpărare poate fi, în final, o ofertă mai bună dacă are performanțe superioare, consumă mai puțin și presupune costuri mult mai mici de întreținere.

Atribuirea în principal după preț ar rămâne posibilă, însă autoritatea ar trebui să explice public cum va garanta totuși calitatea produsului sau serviciului cumpărat. Este mecanismul numit „comply or explain”: aplici regula sau explici de ce te abați de la ea.

Reguli mai accesibile pentru firmele mici
Reforma încearcă să reducă și cerințele care pot elimina firmele mai mici înainte ca oferta lor să fie măcar evaluată. Ca regulă generală, cifra de afaceri minimă pe care o autoritate o poate cere unui participant nu ar putea depăși 50% din valoarea anuală estimată a contractului. O cerință mai mare ar trebui justificată prin riscurile speciale ale achiziției. Nici experiența anterioară în contracte cu statul nu ar trebui cerută automat. Dacă o firmă are experiență relevantă obținută în mediul privat, aceasta ar putea fi suficientă, în funcție de natura contractului.

Autoritățile ar trebui și să analizeze dacă un contract mare poate fi împărțit în loturi, astfel încât firmele care nu au capacitatea de a executa întregul proiect să poată concura pentru o parte din el. Propunerea include și măsuri privind plata la timp, acordarea de avansuri și, în anumite situații, plata directă a subcontractorilor.

O singură platformă europeană, documente depuse o singură dată
O parte importantă a reformei este digitalizarea. Comisia vrea să creeze o piață digitală integrată pentru achizițiile publice, prin conectarea platformelor electronice folosite în statele membre. Pentru companii, ideea este simplă: informațiile și documentele care există deja în sistem nu ar trebui cerute din nou la fiecare licitație. Se va aplica principiul „once-only”, iar anumite verificări privind eligibilitatea firmelor ar putea fi făcute automat.

Fiecare stat ar urma să aibă și un spațiu național de date privind achizițiile, conectat la nivel european. În el ar putea fi urmărite informații despre procedură, contract, subcontractori, plăți și eventualele modificări ale contractului. Datele ar urma să fie folosite și pentru identificarea unor riscuri precum frauda, conflictele de interese sau înțelegerile anticoncurențiale între ofertanți.

Ce contracte intră sub aceste reguli?
Regulamentul nu s-ar aplica tuturor cumpărăturilor făcute de o autoritate publică, indiferent de valoare. În forma propusă, regulile europene s-ar aplica, în principal, de la următoarele praguri, fără TVA:

• 5,404 milioane de euro pentru lucrări și concesiuni;
• 140.000 de euro pentru produse și servicii cumpărate de autoritățile centrale;
• 216.000 de euro pentru autoritățile subcentrale;
• 432.000 de euro pentru entitățile din sectoarele de utilități;
• 750.000 de euro pentru anumite servicii sociale, de sănătate și educație.

Sub aceste praguri, statele membre păstrează un spațiu mai larg pentru propriile reguli, cu respectarea legislației europene aplicabile.

Achizițiile din domeniul apărării și securității care intră sub Directiva 2009/81/CE ar continua să aibă un regim separat. Instrumentul SAFE și EDIRPA rămân, de asemenea, neafectate, la fel ca mecanismele de achiziții comune prevăzute pentru crizele sanitare.

Ce înseamnă „preferința europeană”?
Una dintre schimbările importante este introducerea unui cadru comun pentru preferința europeană în achizițiile publice. Ideea este ca, în anumite situații, autoritățile să poată ține cont și de originea companiilor și a produselor, nu doar de preț și calitate. Concret, pentru anumite contracte, participarea ar putea fi limitată la companii din Uniunea Europeană și din state care oferă firmelor europene acces comparabil la propriile piețe publice. Autoritățile ar putea impune și condiții privind originea unor produse sau ar putea acorda un avantaj la evaluare ofertelor care îndeplinesc aceste criterii.

Preferința europeană nu înseamnă însă că un stat membru își poate favoriza propriile firme. De exemplu, România nu ar putea avantaja o companie românească în fața uneia franceze, poloneze sau germane. Companiile din toate statele membre trebuie tratate egal.

Achizițiile publice devin și un instrument de securitate
Contextul geopolitic apare mult mai clar în noua propunere decât în regulile actuale. În achizițiile care implică infrastructuri critice sau alte domenii sensibile, autoritățile ar putea trebui să analizeze riscuri precum controlul furnizorilor, securitatea cibernetică, protecția informațiilor sau dependența de o singură sursă de aprovizionare. Un contract ar putea include, de exemplu, obligația de a avea furnizori alternativi, stocuri de rezervă sau planuri pentru situațiile în care un lanț de aprovizionare este întrerupt. În anumite situații, contractele ar putea fi chiar încetate din motive de securitate, după evaluarea riscurilor și cu respectarea principiului proporționalității.

Mai multă atenție și la ceea ce se întâmplă după semnarea contractului
Reforma nu privește doar licitația în sine. În forma propusă, un contract ar putea fi modificat cu până la 15% din valoarea sa inițială fără organizarea unei noi proceduri, dacă sunt respectate condițiile regulamentului. Dacă există mai multe modificări succesive, procentul se calculează cumulat. Pentru modificările care depășesc 50% , regula ar fi publicarea în prealabil a modificării și a justificării acesteia.

În același timp, subcontractarea integrală a contractului ar fi interzisă, iar firma care a câștigat procedura ar rămâne responsabilă pentru executarea lui.

Ce urmează?
Propunerea prezentată de Comisie nu schimbă încă regulile aplicabile. Textul trebuie negociat și adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, adică de guvernele statelor membre, iar prevederile sale se pot modifica pe parcurs.

În forma actuală, regulamentul ar intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al UE, dar cele mai multe reguli ar începe să se aplice după o perioadă de tranziție încă 2 ani. Perioada este gândită pentru ca administrațiile și companiile să își adapteze procedurile și sistemele digitale.