Criza locuințelor a revenit pe agenda Parlamentului European în sesiunea plenară de la Strasbourg din perioada 5-8 octombrie, unde europarlamentarii au dezbătut propunerea Comisiei Europene privind locuințele la prețuri accesibile. Discuțiile s-au concentrat asupra măsurilor prin care autoritățile ar putea interveni pe piețele imobiliare afectate de creșterea prețurilor, dar și asupra limitelor acestor intervenții.

În dezbatere au luat cuvântul doi europarlamentari români, Georgiana Teodorescu (ECR) și Nicolae Ștefănuță (Verzi/ALE), care au prezentat abordări diferite. În timp ce Georgiana Teodorescu a insistat asupra creșterii numărului de locuințe disponibile, reducerii birocrației și protejării dreptului de proprietate, Nicolae Ștefănuță a susținut necesitatea unor investiții publice mai mari și a extinderii accesului la locuințe sociale.

Problema accesibilității locuințelor afectează tot mai multe state membre. Potrivit datelor prezentate de Comisia Europeană, din 2013, prețurile locuințelor din UE au crescut cu peste 60%, iar chiriile medii cu aproximativ 20%. În marile orașe și în zonele turistice, presiunea asupra pieței este și mai accentuată, afectând în special tinerii, persoanele cu venituri reduse și lucrătorii care nu își mai permit să locuiască în apropierea locului de muncă.

• Ce propune Comisia Europeană?

La 9 septembrie 2026, Comisia Europeană a prezentat Actul privind locuințele la prețuri accesibile, o propunere legislativă care urmărește să ofere autorităților naționale, regionale și locale mai multă claritate juridică pentru adoptarea măsurilor de combatere a crizei locuințelor.

Inițiativa vizează în special zonele în care închirierile pe termen scurt, locuințele secundare și proprietățile lăsate neocupate contribuie la reducerea numărului de locuințe disponibile pentru rezidenți.

În cazul închirierilor pe termen scurt, propunerea prevede că autoritățile ar putea introduce restricții dacă demonstrează că această activitate a afectat semnificativ accesibilitatea sau disponibilitatea locuințelor timp de cel puțin trei ani și că măsurile mai puțin restrictive nu ar fi la fel de eficiente. Eventualele intervenții ar trebui să fie proporționale cu problemele identificate la nivel local.

Pentru locuințele secundare și cele neocupate pe termen lung, Comisia propune un cadru care să permită adoptarea unor măsuri specifice, cu respectarea drepturilor proprietarilor. Condițiile privind achiziția nu ar putea fi aplicate retroactiv, iar autoritățile ar trebui să prevadă perioade de tranziție și să țină cont de motivele justificate pentru care o locuință rămâne neocupată.

În paralel, Comisia propune și măsuri pentru creșterea numărului de locuințe disponibile. O recomandare care însoțește inițiativa încurajează autoritățile să elaboreze planuri de accelerare a construcțiilor, prin simplificarea procedurilor de autorizare, renovarea și reconversia clădirilor existente și atragerea investițiilor.

Deciziile privind introducerea măsurilor concrete ar rămâne în responsabilitatea autorităților competente din statele membre. Rolul legislației europene ar fi să clarifice condițiile în care acestea pot interveni fără a încălca normele pieței interne.

• Ce s-a discutat în Parlamentul European?

În dezbaterea din 6 octombrie, Comisarul european pentru energie și locuințe, Dan Jørgensen, a atras atenția că tot mai mulți cetățeni europeni întâmpină dificultăți atât în achiziționarea, cât și în închirierea unei locuințe.

Acesta a subliniat că închirierile pe termen scurt nu reprezintă cauza principală a crizei, dar pot agrava situația în orașele și regiunile în care oferta de locuințe este deja insuficientă.
Potrivit comisarului, numeroase autorități locale ar dori să intervină pentru a limita efectele negative asupra pieței locuințelor, însă ezită din cauza incertitudinilor juridice și a riscului de litigii. Tocmai această problemă ar urma să fie abordată de propunerea Comisiei, prin stabilirea unor criterii mai clare pentru intervențiile autorităților.

Dezbaterea a evidențiat și diferențele de abordare privind soluțiile la criza locuințelor: în ce măsură ar trebui încurajate construcțiile și investițiile private, ce rol ar trebui să aibă autoritățile publice și cât de departe pot merge restricțiile aplicate proprietarilor.

• Georgiana Teodorescu (ECR): mai multe construcții și protejarea proprietății private

Europarlamentara Georgiana Teodorescu a descris criza locuințelor drept una dintre principalele dificultăți cu care se confruntă tinerii europeni. În opinia sa, prețurile ridicate îi împiedică pe mulți să se mute din locuința părinților, să devină independenți financiar sau să își întemeieze o familie, cu efecte inclusiv asupra evoluției demografice.

Teodorescu a susținut necesitatea creșterii ofertei de locuințe accesibile, dar a avertizat că măsurile adoptate nu ar trebui să afecteze dreptul la proprietate privată sau să îi trateze pe proprietari drept responsabili pentru criza actuală.

În intervenția sa, aceasta a criticat concentrarea dezbaterii asupra închirierilor pe termen scurt, despre care a afirmat că reprezintă doar 1,2% din fondul locativ. În opinia europarlamentarei, problema principală este că în Europa nu se construiesc suficiente locuințe pentru a răspunde cererii.

Printre soluțiile susținute de aceasta se numără simplificarea și accelerarea procedurilor de autorizare, reducerea costurilor de construcție și facilitarea accesului la finanțare, inclusiv prin sprijin pentru persoanele care își cumpără prima locuință.

Georgiana Teodorescu a susținut și acordarea unui ajutor social persoanelor vulnerabile, insistând însă asupra necesității de a proteja dreptul de proprietate și de a combate ocuparea ilegală a imobilelor.

• Nicolae Ștefănuță (Verzi/ALE): investiții publice și locuințe sociale

Europarlamentarul Nicolae Ștefănuță a abordat criza locuințelor din perspectiva accesului efectiv al cetățenilor la un cămin, criticând faptul că numeroși tineri nu își permit o locuință în ciuda faptului că muncesc.

Acesta a atras atenția asupra lipsei unei definiții suficient de clare a accesibilității locuințelor în propunerea Comisiei Europene. În opinia sa, o locuință nu poate fi considerată accesibilă dacă o persoană are nevoie de mai multe locuri de muncă pentru a-și permite să o plătească.
Ștefănuță a făcut referire și la dificultățile întâmpinate de tineri pe piața muncii, oferind exemplul celor care ajung să depună sute de candidaturi pentru a obține un singur interviu. Aceste obstacole, combinate cu prețurile ridicate ale locuințelor, întârzie independența financiară și accesul la o locuință proprie.

Spre deosebire de abordarea centrată pe creșterea ofertei prin investiții private, europarlamentarul a susținut că mecanismele pieței nu sunt suficiente pentru rezolvarea crizei. Acesta a criticat rolul marilor fonduri de investiții pe piața imobiliară, considerând că activitatea lor poate accentua problemele de accesibilitate.

În schimb, Nicolae Ștefănuță a pledat pentru extinderea locuințelor sociale și creșterea investițiilor publice, astfel încât accesul la locuințe să nu depindă exclusiv de capacitatea de cumpărare a cetățenilor.

• Ce urmează?

Dezbaterea din Parlamentul European a evidențiat două perspective asupra crizei locuințelor. Georgiana Teodorescu a pus accent pe creșterea numărului de locuințe construite, reducerea birocrației și protejarea proprietății private, în timp ce Nicolae Ștefănuță a susținut un rol mai important al investițiilor publice și al locuințelor sociale. Dincolo de aceste diferențe, problema rămâne aceeași: prețurile locuințelor au crescut într-un ritm care face tot mai dificil accesul la o locuință, în special pentru tineri și pentru persoanele cu venituri reduse.

Actul privind locuințele accesibile se află încă în procesul legislativ european. Propunerea Comisiei urmează să fie examinată și negociată de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, înainte de a putea fi adoptată.

Dacă va fi adoptat, regulamentul ar urma să ofere autorităților un cadru juridic mai clar pentru intervențiile pe piețele imobiliare afectate de lipsa locuințelor accesibile. Aplicarea măsurilor concrete va rămâne însă în responsabilitatea autorităților naționale, regionale și locale.

Miza negocierilor va fi găsirea unui echilibru între nevoia de a crește oferta de locuințe, posibilitatea autorităților de a interveni acolo unde piața nu răspunde nevoilor populației și protejarea drepturilor proprietarilor.